Primăria Câmpeni a lansat, în data de 12 aprilie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o nouă licitație pentru servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul „Modernizare și extindere Școala Generală Câmpeni”.
Valoarea totală estimată a investiției este de 6.385.232,22 de lei, fără TVA.
Potrivit studiului de fezabilitate, Școala Generală cu clasele I-VIII dispune de următoarele încăperi: laborator chimie, cabinet medical, contabilitate, analiză programată, birou director, secretariat, centru de informare, grup sanitar elevi, grup sanitar profesori, spațiu centrală termică, laborator fizică, cancelarie, depozit materiale didactice, laborator informatică, sală soft, laborator științe naturale, cabinet logopedie, cabinet geografie și 12 săli de clasă.

Conform, studiului de fezabilitate, se propun următoarele:
- extinderea și modernizarea construcției (extinderea se va realiza pe latura sud-estică și pe latura nord-vestică a clădirii) – construcția a două noi corpuri de clădire
- din punct de vedere funcțional, extinderile vor fi dotate cu sală de mese și spații conexe, sală de festivități, sală de sport și vestiare, grupuri sanitare, birouri profesori, spații depozitare, sală de audiții muzicale și mediatecă/bibliotecă
- la nivelul subsolului tehnic se propun următoarele intervenții: turnarea unei plăci de beton armat pe sol și termoizolarea intradosului plăcii de beton armat a parterului
- la nivel de compartimentare se propun câteva modificări nestructurale la corpul existent
- se propune refacerea, în funcție de necesitate, a finisajelor interioare și exterioare
- structura acoperișului va fi realizată din șarpantă din lemn și învelitoare din tablă fălțuită
- schimbarea tâmplăriilor interioare
- montarea unei centrale de tip VRV
- montarea de panouri fotovoltaice
- montarea unor boilere electrice pentru prepararea apei calde