Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a amintit duminică seară că lucrările de recalibrare și consolidare a malurilor la Valea Bradului au salvat zona de posibile inundații, mai ales după ploile recente și a anunțat că după finalizarea podului de peste Valea Bradului, se va repara drumul către Potingani, un sat frumos care trebuie pus în valoare.
„Un alt proiect foarte important care se derulează, tot așa, de câteva luni de zile, este vorba de recalibrarea și consolidarea malurilor la Valea Bradului.
În ultima perioadă au fost ploi foarte intense, ploi torențiale și chiar mă gândeam că în cazul în care pe o lungime considerabilă această vale nu ar fi fost recalibrată, cu siguranță aveam parte de nenorociri, în sensul că această vale ar fi ieșit pe drumul comunal și ar fi intrat în casă la oamenii.
Din păcate condițiile tehnice nu ne permit să vedeți în ce constă consolidarea malurilor dar vă informez că malurile sunt consolidate cu gabioane, este recalibrată valea corespunzător pentru a prelua volumul foarte mare de apă care se revarsă de pe dealuri în această perioadă.
Totodată am început la capătul acestei văi, podul de peste Valea Bradului. Este un pod care este finanțat de la bugetul local, un pod important pentru că se va putea putea trece cu utilaje mari pentru a continua repararea drumului către satul Potingani, o zonă foarte frumoasă și care nu trebuie să fie lăsată în paragină, trebuie pusă în valoare” a declarat Cazacu, aseară, în live-ul lunar.

