Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Viorel Băltăreţu, a declarat recent că instituția nu susține impozitul pe cifra de afaceri și că va solicita în cadrul Guvernului eliminarea acestuia, întrucât măsura „a enervat” mediul de afaceri și nu și-a atins obiectivele. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții industriei auto, relatează Agerpres.
Măsura fiscală este puternic contestată în economie, mai ales în contextul în care, de la introducerea acestui impozit, mai multe companii mari și-au anunțat plecarea sau reducerea activității în România — între acestea figurând Carrefour, EOn, Haier, Aptiv.
În cadrul discuțiilor cu industria auto, Băltărețu a transmis că Ministerul Economiei înțelege problemele mediului de business și se poziționează ferm împotriva acestei taxe: „Sunt inginer electronist şi vreau să vă spun că, în primul şi în primul rând, în momentul de faţă, la Ministerul Economiei sunt oameni care înţeleg business şi înţeleg ceea ce faceţi (industria auto, n.r.). De foarte multe ori mi s-a părut că m-am lovit de problema asta şi eu, ca antreprenor, în această lungă perioadă pe care am avut-o, că de foarte multe ori ne lovim de un stat care ne răspunde foarte greu sau nu ne răspunde niciodată, de un stat care e impredictibil, bagă taxe de pe o zi pe alta. Lucrul acesta, într-un fel sau altul, trebuie să înceteze şi asta este pentru ceea ce vom milita, şi eu şi echipa de la minister condusă de Radu Miruţă (ministrul Economiei, n.r.). Legat de impozitul minim pe cifra de afaceri, noi, la Ministerul Economiei, o spunem destul de răspicat că nu suntem de acord cu el şi vom susţine în cadrul Guvernului eliminarea, pentru că, după ce că v-am enervat cu această taxă, nici nu şi-a atins efectul. Va trebui să găsim o soluţie. Se discută, în momentul de faţă, ne gândim, inclusiv cu cei de la alte partide din coaliţia de guvernare, dacă cumva nu vom reuşi să ajungem la un punct comun, pur şi simplu să-l eliminăm. Să găsim nişte soluţii, poate de acordare a unui credit fiscal. Trăim într-o coaliţie care are o anumită problemă de direcţie, ca să spun aşa.”
Un alt subiect central al discuțiilor a privit prețul ridicat al energiei, secretarul de stat afirmând că România are una dintre cele mai mari tarife din Uniunea Europeană. În acest sens, Băltărețu a subliniat necesitatea unor politici dedicate industriei: „Pe partea cealaltă, aţi vorbit de preţul energiei. Foarte adevărat, avem poate cel mai mare preţ sau cred că preţul cel mai mare din Uniunea Europeană la energie şi aici trebuie să găsim soluţii împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Energiei. Voi merge împreună cu asociaţiile la cele două ministere, şi la Ministerul Mediului, că aţi făcut referinţă la Programul „Rabla”, să susţinem alături de dumneavoastră şi să vă susţinem. Noi în Ministerul Economiei suntem responsabili de modul în care industria se dezvoltă. Un alt lucru pe care aş vrea să-l ştiţi este că sunt mai multe mecanisme la care ne gândim. Ideal este să ajungem cu preţul pentru toată lumea, să fie un preţ mai mic pentru zona de clienţi finali sau clienţi privaţi şi pentru clienţii industriali. Dacă nu, va trebui să ne gândim la o politică energetică industrială pe lângă politica energetică de consumatori finali privaţi (…) Trebuie să ne gândim şi pentru industria auto la un mecanism similar, dacă nu avem un rezultat pe partea de scădere a preţului energiei. Altfel, mie mi-e foarte clar că dumneavoastră, ca industrie, suferiţi şi România pierde oportunităţi.”
Totodată, demnitarul a punctat necesitatea unei schimbări de paradigmă în relația dintre stat și mediul de afaceri, subliniind că firmele trebuie tratate ca parteneri, nu doar ca surse de taxe: „Şi aici ştiu că industria auto are multe proiecte şi va trebui să stăm la masă. Suntem deschişi să facem treaba asta şi va trebui să luăm punct cu punct şi să căutăm soluţii care ţin de noi, vorbesc de Ministerul Economiei, dar după aceea şi de Guvern şi de stat. Ştiu că avem o problemă de instabilitate, ştiu că avem o problemă de birocraţie, în principiu (…) Sunt super-conştient de problemele astea şi întotdeauna, ca să rezolvi o problemă, în primul rând trebuie să recunoşti că o ai, şi noi în momentul acesta o recunoaştem că o avem. Dacă ne aşezăm la masă şi ne luptăm, împreună, ca lucrurile să se schimbe în România, într-o direcţie în care şi business-urile dumneavoastră să meargă înainte, să prospere, să crească, cu toţii avem de câştigat.”
Declarațiile secretarului de stat vin într-un moment tensionat, în care mediul privat reclamă presiunea fiscală, birocrația și impredictibilitatea reglementărilor economice. Eliminarea impozitului pe cifra de afaceri ar reprezenta una dintre cele mai importante modificări fiscale din ultimii ani, dacă va fi acceptată la nivel guvernamental.

