Apuseni Info

Șefa Comisiei Europene a prezentat 5 măsuri pentru a trece Europa prin criza energetică

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri cinci măsuri de protecţie a consumatorilor şi întreprinderilor vulnerabile, care să-i ajute să se adapteze preţurilor astronomice ale electricităţii şi volatilităţii pieţelor, potrivit unui comunicat CE.

Cele 5 măsuri pentru a trece Europa prin criza energetică:

  1. „Economii inteligente”
    • „Ceea ce s-a schimbat este că aprovizionarea globală cu energie este limitată. Acest lucru necesită o reducere inteligentă a cererii. Avem nevoie de o strategie de aplatizare a vârfurilor care determină prețul energiei electrice. Vom propune un obiectiv obligatoriu pentru reducerea consumului de energie electrică la orele de vârf. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a realiza acest lucru”, a declarat șefa Comisiei Europene.
  2. Prag pe veniturile producătorilor de energie verde
    • „În al doilea rând, vom propune un plafon pe veniturile companiilor producătoare de energie electrică cu costuri reduse. Sursele de energie cu emisii scăzute de carbon realizează venituri neașteptate, care nu reflectă costurile lor de producție. Acum este timpul ca consumatorii să beneficieze de costurile scăzute ale surselor de energie cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi sursele regenerabile. Așa că ne vom propune să redirecționăm aceste profituri pentru a sprijini persoanele vulnerabile și companiile”, a spus șefa CE.
  3. Prag pentru producătorii de combustibili fosili
    • Același lucru trebuie să fie valabil și pentru profiturile neașteptate ale companiilor de combustibili fosili. Companiile de petrol și gaze au realizat, de asemenea, profituri masive. Prin urmare, vom propune o contribuție de solidaritate pentru companiile de combustibili fosili, pentru că toate sursele de energie trebuie să contribuie la abordarea acestei crize”, a continuat ea.
  4. Susținerea companiilor de utilități
    • În al patrulea rând, companiile de utilități energetice trebuie sprijinite pentru a face față volatilității piețelor. Li se solicită în prezent să cumpere la prețuri neașteptat de mari, ceea ce amenință capacitatea de tranzacționare și stabilitatea piețelor”, a anunțat șefa CE.
  5. Plafon pentru gazul rusesc
    • Vom propune un plafon pentru gazul rusesc. Obiectivul aici este foarte clar. Trebuie să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei”, a precizat Ursula von der Leyen.

Exit mobile version