Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Marian, a anunțat promulgarea legii prin care data de 10 septembrie este declarată oficial Ziua Țării Moților, marcând astfel un moment important pentru recunoașterea valorilor istorice și culturale ale acestei regiuni.
Actul normativ a fost promulgat de Președintele României, după ce a fost inițiat și susținut în Parlament de senatorul hunedorean. Potrivit acestuia, inițiativa reprezintă un omagiu adus moților și contribuției lor esențiale la istoria națională.
„Decret semnat: 10 septembrie devine oficial Ziua Țării Moților! Un proiect de suflet a devenit realitate”, a transmis senatorul.
Legea vine să recunoască rolul important pe care moții, locuitori ai Munții Apuseni, l-au avut în lupta pentru drepturile românilor din Transilvania și pentru afirmarea identității naționale. În mod special, inițiativa aduce un omagiu lui Avram Iancu, una dintre figurile emblematice ale Revoluției de la 1848-1849.
Senatorul Călin Marian a subliniat că acest demers a avut o semnificație personală aparte, depășind cadrul unui simplu proiect legislativ: „Pentru mine, acest demers a fost mai mult decât un proiect legislativ, a fost o datorie de suflet față de istoria noastră și față de oamenii care au ținut vie flacăra libertății în Munții Apuseni”, a declarat acesta.
Inițiativa a beneficiat de sprijinul colegilor parlamentari, dar și de susținerea cetățenilor care au contribuit prin semnături și implicare civică. Senatorul a mulțumit tuturor celor care au susținut acest proiect: „Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de această inițiativă: colegi parlamentari și cetățeni care au susținut-o prin semnături și încredere”, a mai precizat el.
Prin instituirea Zilei Țării Moților, autoritățile își propun să ofere un cadru oficial pentru comemorarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al acestei zone, precum și pentru recunoașterea contribuției moților la formarea identității și valorilor României: „Astăzi, recunoaștem oficial contribuția extraordinară a moților la identitatea și valorile României”, a concluzionat senatorul.

