Site icon Apuseni Info

Simina Tănăsescu, după blocajul de la CCR: lipsa studiului de impact nu este o problemă de constituționalitate

Simina Tănăsescu, după blocajul de la CCR: lipsa studiului de impact nu este o problemă de constituționalitate

Președinta Curtea Constituțională a României, Simina Tănăsescu, a susținut o scurtă declarație de presă după ce ședința de luni a Curții nu a putut avea loc din cauza lipsei de cvorum. Doar cinci dintre cei nouă judecători s-au prezentat în sala de deliberări, în condițiile în care cvorumul legal este de minimum șase judecători.

Declarația șefei CCR conturează ideea că cei patru judecători care au boicotat ședința, atât duminică, cât și luni, ar fi invocat un pretext fragil pentru a părăsi deliberările și pentru a împiedica pronunțarea Curții asupra reformei pensiilor speciale ale magistraților.

Simina Tănăsescu a precizat încă de la început că nu poate face publice detalii din interiorul deliberărilor, însă a făcut trimitere la relatările apărute în presă după ședința de duminică. Aceste informații, potrivit interpretării sale, ar fi provenit chiar din zona judecătorilor care au părăsit ședința.

Conform relatărilor respective, judecătorii Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Mihai Busuioc și Bogdan Licu ar fi reclamat lipsa unui studiu de impact care să însoțească proiectul de lege privind pensiile magistraților și ar fi solicitat ca CCR să ceară Ministerului Justiției realizarea unui astfel de document.

Președinta Curții a subliniat însă că, potrivit jurisprudenței constante a CCR, absența unui studiu de impact nu constituie o problemă de constituționalitate. Mai mult, Simina Tănăsescu a explicat că, deși personal a susținut de fiecare dată că lipsa unui asemenea studiu ar trebui analizată ca o posibilă problemă de constituționalitate, majoritatea Curții a decis în mod repetat contrariul. De asemenea, ea a arătat că sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu conține această critică, iar Curtea Constituțională nu se poate autosesiza și nu poate judeca aspecte care nu fac obiectul sesizării.

În acest context, Simina Tănăsescu a făcut următoarea precizare, păstrând cadrul strict procedural al instituției: „Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbatării. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”.

Prin această declarație, președinta CCR a lăsat să se înțeleagă că nu a existat o solicitare oficială, formulată în mod procedural, pentru întreruperea deliberărilor, așa cum prevede legea.

În lipsa cvorumului, ședința Curții Constituționale privind reforma pensiilor speciale ale magistraților s-a încheiat cu o nouă amânare. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 16 ianuarie, dată la care judecătorii urmează să reia dezbaterile asupra actului normativ ce vizează modificări majore ale sistemului de pensii speciale din magistratură.

Exit mobile version