De curând, social-democrații s-au reunit la Huedin unde au analizat strategii locale pentru toată zona, gazda întâlnirii fiind președintele PSD Huedin, Oana Goga.
„În 16 februarie, biroul organizației locale Huedin a găzduit una dintre ședințele periodice, la care au participat și reprezentanții conducerii PSD Cluj, în frunte cu Ioan Oleleu, vicepresedinte ANSVSA.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat o serie de chestiuni organizatorice esențiale, cu privire la pregătirile pentru viitoarele alegeri. S-au analizat strategii eficiente pentru consolidarea poziției partidului în comunitatea locală, cu accent pe implicarea cetățenilor și pe transmiterea clară a mesajelor politice.
Ședința s-a încheiat cu un angajament ferm pentru colaborare și o determinare crescută de a întări prezența PSD în Huedin, consolidându-se astfel eforturile pentru a servi interesele și nevoile locuitorilor” au anunțat social-democrații din Huedin.
