Site icon Apuseni Info

Șoferii drogați, băuți și cei care urcă la volan fără permis și fac accident, vor fi trimiși după gratii!

Șoferii drogați, băuți și cei care urcă la volan fără permis și fac accident, vor fi trimiși după gratii!

România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere.

Robert Cazanciuc a anunțat că va relua o inițiativă pentru modificarea legii împotriva șoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce și provoacă accidente rutiere mortale. Inițiativa de modificare a legislației penale a fost demarată inițial în 2019, însă a fost respinsă. Senatorul dorește ca șoferii drogați, băuți și cei care urcă la volan fără permis și fac accident, vor fi trimiși după gratii!

„Din rațiuni politice absurde și în mod sfidător la adresa interesului general al societății de a proteja în mod real viața și de a pune capăt carnajului de pe șosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, inițiativa a fost respinsă de camera decizională pentru că vine în contradicție cu filosofia actuală a Codului penal”, a scris Robert Cazanciuc. 

Statistica este înfiorătoare: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice

„Datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puțin, în luna iulie, au fost descoperiți la volan mai mulți șoferi drogați decât băuți”, a mai arătat Cazanciuc.

Exit mobile version