Șoimăritul este o metodă străveche de vânătoare care constă în îmblânzirea și dresarea unei păsări de pradă, pentru a fi folosită mai apoi la capturarea unor prăzi sălbatice.
Apărută cu cel puțin 7000 de ani în urmă, din necesitatea de a procura hrană suplimentară pentru nevoile omului, această practică cinegetică nu s-a rezumat nici pe departe la acest scop al supraviețuirii: spectaculozitatea extremă a vânătorii precum și puternica legătură creată între om și pasărea de pradă, a făcut ca în perioada medievală șoimăritul să ajungă a fi considerat o îndeletnicire nobilă, destinată regilor și aristocraților.
Alături de celelalte țări europene și România a urmat tradiția șoimăritului timp de sute de ani, iar șoimarii transilvăneni, numiți în trecut păsărari ardeleni, erau foarte apreciați pentru iscusința și abilitățile de vânătoare cu șoimi, păsările din zonă fiind deosebit de apreciate și dorite la toate curțile nobiliare europene.
În prezent, șoimăritul a renăscut cu putere, privit fiind nu numai ca o metodă cinegetică, ci mai ales ca un mod de reintegrare a omului în natură, de înțelegere profundă a felului cum aceasta funcționează.
Datorită vechimii artei șoimăritului și totodată a capacității de relaționare interumană, recunoscută dintotdeauna prin liantul creat între oameni și culturi diverse, aceasta a primit o recunoaștere unanimă, culminând cu introducerea sa în Patrimoniul Spiritual Imaterial al Umanității de către UNESCO la data de 16 noiembrie 2010.