Apuseni Info

Spectacolul „Tradiții și obiceiuri de Crăciun” a ajuns la cea de-a XII-a ediție în Brad. Ramona Maria Leach: „Promovăm astfel tradițiile străbunilor noștri prin insuflarea în sufletul copiilor”

Miercuri, 14 decembrie, la Brad s-a desfășurat spectacolul din cadrul Concursului Județean „Tradiții și obiceiuri de Crăciun” aflat la cea de-a XII-a ediție.

„Datorită acestui spectacol, am reușit să ne întâlnim pentru a ne bucura împreună de venirea sărbătorii de Crăciun. Promovăm astfel tradițiile străbunilor noștri prin insuflarea în sufletul copiilor a prețuirii și a dorinței de a transmite obiceiurile autentice românești.

Alături de noi au participat reprezentanți ai administrației publice locale: domnul viceprimar Florin Oprișa, domnul Vasile Podaru administrator public, doamna Bora Carmen secretar general, doamna Sicoe Claudia inspector, doamna Gomoi Cristina inspector, domnul Dan Bulz consilier local și domnul director al Casei de Cultură prof. Cristian Rus. Din partea Inspectoratului Școlat Județean Hunedoara ne-a onorat cu prezența, doamna inspector școlar prof. Sorina Cobori, iar instituțiile de învățământ au fost reprezentate de: doamna director prof. Angela Suciu de la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad, doamna director adjunct prof. Adina Beciu, doamna director prof. Ancuța Miheț de la Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad, doamna director, prof. Ramona Rus de la Școala Gimnazială „Preot Iosif Comșa” Ribița, doamna director, prof. Nicoară Monica de la Școala Gimnazială Vața de Jos și nu în ultimul rând, doamna director, prof. Monica Miheț de la Școala Gimnazială Vălișoara.

La spectacol au participat preșcolari și elevi de la Școlile partenere în proiect: Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad, Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad, Liceul Tehnologic „Crișan” Crișcior, Școala Gimnazială Luncoiu de Jos, Școala Gimnazială Hălmăgel, Școala Gimnazială „Preot Iosif Comșa”, Școala Gimnazială Vața de Jos și Școala Gimnazială Vălișoara.

Echipa Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de colț” Brad vă mulțumește tuturor pentru implicare și participare și vă urează Sărbători fericite, cu liniște, pace și sănătate alături de cei dragi!” a anunțat directorul Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de colț” Brad, Ramona Maria Leach.

Exit mobile version