Steaua Apusenilor, frumoasa interpretă de muzică populară, Carmen de la Sălciua, a declarat recent, într-un interviu, că la începutul carierei muzicale i-a fost foarte greu, cu puţine posibilităţi dar cu un vis bine stabilit şi cu credinţă.
„Povestea mea se aseamănă foarte mult cu poveștile acelor artiști care au pornit de la practic nimic și au ajuns la Totul! Cam așa a fost și la mine. Doar ca eu am visat atât de tare sa ajung cântăreața incat nimeni nu îmi putea lua visul asta… nu aveam o baza, nu aveam posibilități, dar aveam visul și Credința! Cu eforturi mari din partea mamei mele am urmat un Liceu de Muzica, cel din Alba Iulia, unde ma străduiam și ma luptam sa fiu printre cei mai buni.
Dupa terminarea liceului mi-am găsit o formație de băieți tineri cu care am început sa cant la nunți, la petreceri.. A durat mult pana sa îmi construiesc acest nume, e greu, lumea e plină de compromisuri, dar eu sunt mândra ca nu am făcut nici un compromis și am așteptat cuminte ca Dumnezeu sa se ocupe de evoluția mea! Asta s-a și întâmplat, iar acum Carmen de la Salciua nu mai e o fata obișnuita, e un artist iubit de atâta lume. Minunea asta îi aparține lui Dumnezeu și ma bucur ca m-a ales sa port acest har al cântecului și sa îl împărtășesc cu toată lumea care ma iubește și ma asculta!”, a declarat Carmen de la Salciua pentru ciao.ro

