Site icon Apuseni Info

Tânăr de 26 de ani din Baia de Arieș a fost REȚINUT de poliție pentru că este bănuit de furtul a 2500 euro!

La data de 15 ianuarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 26 de ani, din Baia de Arieș, care este bănuit de furt.

Se pare că, în perioada 23-27 decembrie 2020, tânărul, folosindu-se de o cheie potrivită, ar fi pătruns, fără drept, în locuința unor cunoștințe, care în acea perioadă au lipsit de la domiciliu și ar fi sustras suma de 2.500 de euro.

Pentru obținerea de probe, în dimineața zilei de 15 ianuarie, polițiștii de investigații criminale, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au percheziționat locuința tânărului.

Cercetările sunt continuate.

Exit mobile version