Brățările dacice din aur masiv, descoperite la Sarmizegetusa Regia, reprezintă unele dintre cele mai impresionante artefacte ale civilizației dacice. Aceste bijuterii, cu greutăți variind între 700 și 1.200 de grame, iar unele ajungând chiar la 1.700 de grame, au fost realizate printr-o tehnică deosebită, evidențiind măiestria meșterilor daci.
Procesul de fabricație al brățărilor dacice
Spre deosebire de bijuteriile elenistice sau romane, confecționate din folii subțiri de aur sau prin turnare, brățările dacice sunt masive și au fost lucrate prin ciocănire la rece, pornind de la lingouri solide de aur. Conform studiilor, meșterii daci utilizau lingouri paralelipipedice cu secțiunea dreptunghiulară, late de aproximativ 25 milimetri și groase de 5-6 milimetri, cu lungimi variabile între 80 și 140 centimetri.
În prima etapă, capetele lingoului erau modelate prin lovituri ferme de ciocan, conturându-se protomele de „șarpe” caracteristice. Ulterior, restul lingoului era transformat într-o bară lungă și subțire, cu profil circular, prin ciocănire continuă. La final, brățările brute atingeau lungimi desfășurate considerabile, variind între 177,2 și 269 centimetri.
Decorul brățărilor era realizat cu ajutorul unor unelte cu vârf ascuțit (poansoane) din bronz, aplicate pe o nicovală de lemn pentru a absorbi energia mecanică a loviturilor. Excesul de metal rezultat era retușat prin ciocănire, plasat pe partea invizibilă a brățării pentru a nu afecta estetica piesei. Alte decoruri erau realizate cu dăltițe sau diverse unelte folosite de bijutieri la gravuri. În final, piesele brute erau rulate pe un tambur de lemn, căpătând forma plurispiralică specifică.
Originea aurului utilizat
Analizele compoziționale au relevat că aurul folosit în confecționarea brățărilor conținea, pe lângă aur de până la 22 de carate, și cantități reduse de argint, cupru, staniu, stibiu, fier, titan, mangan, calciu, potasiu și bariu. Prezența staniului indică originea aluvială a aurului, sugerând că meșterii daci utilizau metal obținut din spălarea nisipurilor aurifere, și nu din topirea monedelor de aur, așa cum s-a presupus anterior.
Semnificația și utilizarea brățărilor
Raritatea brățărilor polispiralice de aur și cantitatea considerabilă de metal prețios pe care o înmagazinau sugerează că aceste piese aveau o circulație extrem de restrânsă, limitată la vârful elitei politico-militare și religioase a statului dac. Se presupune că purtarea acestor bijuterii era un apanaj al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoți. Deși nu toate spiralele purtau urme de utilizare, unele păreau ajustate pentru a fi purtate pe brațe, sub coate.
Descoperirea și recuperarea brățărilor
În perioada 1999–2001, braconieri au descoperit cel puțin 24 de brățări dacice de aur în Sarmizegetusa Regia. Până în prezent, autoritățile române au reușit să recupereze 13 dintre acestea, toate în perioada 2007–2011. Brățările recuperate au fost îngropate direct în pământ la adâncimi de 20–50 de centimetri, cu excepția unui caz în care s-a amenajat un loc de depunere din dale de piatră.
Aceste artefacte remarcabile nu doar că evidențiază măiestria meșterilor daci, dar oferă și o perspectivă valoroasă asupra tradițiilor și culturii acestui popor străvechi.