Direcția Tehnică a Consiliului Județean anunță instituirea unei restricții temporare de circulație pe podul de la Șicula, joi, 4 decembrie, în intervalul ora 08:00 – 16:00.
Măsura este necesară pentru finalizarea lucrărilor aflate în desfășurare, esențiale pentru siguranța și funcționalitatea infrastructurii.
Lucrările programate includ:
- finalizarea hidroizolației trotuarelor;
- realizarea unor finisaje la elementele metalice ale podului;
- montarea sistemului de iluminat;
- aplicarea marcajelor rutiere, pentru care este nevoie de timp de uscare.
Pentru a permite echipelor tehnice să lucreze în condiții optime și pentru ca materialele utilizate să aibă timpul necesar de fixare, traficul va fi restricționat provizoriu pe durata întregului interval anunțat.
Reprezentanții Direcției Tehnice își cer scuze participanților la trafic pentru inconvenientele create și mulțumesc pentru înțelegere.
Măsura este temporară și are ca scop asigurarea unei infrastructuri rutiere moderne și sigure pentru toți utilizatorii.Trafic restricționat provizoriu pe podul de la Șicula în 4 decembrie

