Site icon Apuseni Info

Trei hoți din Sebeș au fost prinși de polițiștii din Zlatna după un furt în Câmpeni

Trei hoți din Sebeș au fost prinși de polițiștii din Zlatna după un furt în Câmpeni

Luni, 24 aprilie, o femeie de 50 de ani, din localitatea Roșia Montană, i-a sesizat pe polițiștii din Câmpeni cu privire la faptul că, din locuința sa de reședință, din Câmpeni, persoane necunoscute i-au sustras un aparat de sudură.

La scurt timp după sesizare, polițiștii i-au depistat pe cei trei bărbați, în timp ce se deplasau spre municipiul Sebeș. În urma controlului auto a fost găsit aparatul de sudură sustras, în valoare de 2000 de lei.

Cei trei, în vârstă de 39 de ani, 36 de ani, respectiv 18 ani, din Sebeș, au fost prinși de polițiștii din Câmpeni, cu sprijinul polițiștilor din Zlatna.

Aparatul a fost restituit păgubitei, iar față de cei trei bărbați, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Exit mobile version