Site icon Apuseni Info

Un accident de ATV a fost produs pe Valea Iadului: Șoferul a murit iar partenera acestuia a fost grav rănită!

Un accident de ATV a fost produs pe Valea Iadului: Șoferul a murit iar partenera acestuia a fost grav rănită!

Patrula SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, de la Postul Salvamont din Stâna de Vale a derulat sâmbătă o intervenție în comun cu o patrula a Jandarmeriei Montane Bihor, un echipaj de descarcerare al ISU Beiuș, echipaje medicale SMURD și SAJ la un grav accident de ATV, soldat cu 2 victime, produs pe Valea Iadului, la circa 1 km de Cascada Iadolina.

Date fiind leziunile grave raportate în apelurile inițiale la SNAU 112, în zonă a fost dislocat si un elicopter SMURD de la baza din Arad.

„Din păcate, ca urmare a unor leziuni grave, incompatibile cu viața, pilotul ATV-ului a decedat. Partenera acestuia a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor si coloanei lombare și a fost preluată de elicopterul SMURD. Ea va fi predată la UPU Oradea. Echipajele medicale au acordat asistență și altor 2 persoane, martori ai accidentului, aflate in stare de șoc” au anunțat ieri cei de la Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Exit mobile version