Vineri, 16 septembrie a.c., la ora 02.25, pe drumul județean 768, la ieșirea din localitatea bihoreană Hidișelu de Sus înspre localitatea Calea Mare, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Husasău de Tinca au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

