Primarul din Câmpeni, Cristian Dan Pasca, a confirmat succesul Târgului de Animale organizat astăzi la Câmpeni.
„După atâta timp în care am avut restricții cauzate de pandemie, moții au putut să își vândă animalele și să aducă un venit în plus pentru familiile lor. Au fost în târg multe exemplare frumoase de animale iar cumpărătorii au avut de unde alege.
Știu că mulți ați fost supărați pentru taxa de intrare în târg dar aceasta a fost votată prin Hotârâre a Consiliului Local al Orașului Câmpeni și față de alți ani a fost indexată doar cu rata inflației.
Împreună cu colegii mei și cu consilierii locali vom face tot ce este posibil pentru a sprijini crescătorii de animale din zona Munților Apuseni” a anunțat edilul.
Cristian Dan Pasca a postat pe o rețea de socializare și un film cu un un cal de rasă din Ciuruleasa, în valoare de peste 7000 de euro, care a fost vedeta Târgului de animale de la Câmpeni.

