Site icon Apuseni Info

Un cioban a ajuns la spital cu viermi ieșind din corp! Cum au acționat medicii?

Un cioban a ajuns la spital cu viermi ieșind din corp! Cum au acționat medicii?

foto: shutterstock

Un cioban a murit zilele trecute, la puțin timp după ce a ajuns la Spitalul de Urgență Arad, cu viermi ieșindu-i din corp.

„La sosire, pacientul a prezentat o stare profund alterată, inconștient, cașectic, în stare de șoc toxico-septic, cu fața şi gâtul acoperite de viermi, care ieșeau din fistule de la nivelul feței precum şi din tubul de traheo-stomă. Pacientul a fost igienizat imediat la garderobă dar, în ciuda spălărilor repetate, a continuat să elimine viermi din căile respiratorii superioare. Pacientul a fost recoltat, s-a instituit imediat tratamentul complex de terapie intensivă, a fost trimis la investigațiile imagistice (tomografie de cap, torace şi abdomen) şi a fost monitorizat permanent. Au fost organizate consulturile de specialitate necesare (ATI, chirurgie, infecțioase, interne), a fost implicată asistenta socială şi a fost internat la ATI II în cursul dimineții următoare, la ora 07.30”, au transmis reprezentanții spitalului. 

Potrivit SCJU Arad, despre cioban se știa că are u neoplasm de bază de limbă (cancer), fiind investigat şi tratat doar în Timișoara, de unde a părăsit spitalul în urmă cu aproximativ două săptămâni, după ce a făcut radioterapie: „Pacientul a fost găsit inconștient, cu viermi ieșind din el, de un membru al familiei unde locuia și care a solicitat serviciul 112. Pacientul a continuat să elimine viermi şi după transferul în terapie intensivă, unde a decedat după câteva ore. Personalul medical implicat în îngrijirea acestui pacient a făcut tot ce este omenește posibil pentru a-i asigura asistența şi îngrijirile medicale necesare”.

Exit mobile version