Site icon Apuseni Info

Un fost primar din Cluj a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Petru Ungur mai are de plătit primăriei Mărgău și 1 milion de euro!

Un fost primar din Cluj a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Petru Ungur mai are de plătit primăriei Mărgău și 1 milion de euro!

Fostul primar al comunei Mărgău, Petru Ungur, a fost condamnat miercuri la șapte ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu. De asemenea, instanța l-a obligat să plătească Primăriei Mărgău suma de 4.998.000 de lei drept daune materiale, plus dobânda legală aferentă. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Procesul s-a finalizat în noiembrie 2023 la Tribunalul Cluj, însă pronunțarea sentinței a fost amânată de 19 ori până la decizia recentă. Petru Ungur a fost primar până în 2020 și a candidat din nou la funcția de primar în anul precedent din partea PSD, însă a pierdut în fața liberalului Sorin Suciu.

Conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în septembrie 2020, în calitate de primar, Petru Ungur a încheiat ilegal un contract de execuție lucrări în valoare de 17.203.830 lei cu o asociere de firme. Contractul viza „Refacerea lucrărilor în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase (ploi abundente) în comuna Mărgău, județul Cluj” și a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legislației primare.

La doar șase zile după semnarea contractului, Primăria Mărgău a plătit executantului un avans de 4.998.000 lei, reprezentând 30% din valoarea totală, deși nu existau garanții bancare pentru buna execuție și nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru demararea lucrărilor (lipsa ordinului de începere a lucrărilor și a autorizației de construire). Primăria Mărgău s-a constituit parte civilă în proces, solicitând recuperarea sumei plătite.

Exit mobile version