Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns în atenția polițiștilor după ce asupra sa s-ar fi găsit substanțe interzise. Acesta a fost identificat azi noapte, în zona satului Cinciș, într-o autoutilitară. Polițiștii au oprit autovehiculul pentru control, moment în care au constatat că din interior se simțea un miros puternic și înțepător. Întrebat despre bunurile pe care le are asupra sa, tânărul ar fi luat un rucsac pe care-l avea în apropiere și ar fi încercat să fugă, însă a fost prins de polițiști.
Între scaunele autovehiculului s-ar fi găsit un plic de culoare maro, în interiorul căruia se afla o substanță vegetală uscată de culoare verde-oliv, și două ambalaje din carton ce conțineau mai multe recipiente transparente cu semințe din aceeași substanță. Întrebat despre proveniența acestor bunuri, tânărul ar fi precizat că nu știe de când se află în mașină.
Pentru că a refuzat testarea cu aparatul din dotare, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice.
Toate bunurile găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către specialiștii S.C.C.O. Hunedoara.

