La data de 8 februarie a.c., la ora 23.53, pe drumul comunal 139, în localitatea Săud, județul Bihor, polițiștii din cadrul Secția nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din comuna Buntești, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor.
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar ulterior a abandonat autoturismul pe un câmp, în zona localității Buntești. Acesta a fost identificat și depistat la scurt timp de polițiști, în localitatea Poienii de Jos.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul prezenta o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

