Site icon Apuseni Info

Vă amintiți anii când versanți întregi erau rași ilegal și camioanele cu lemne ieșeau din pădure fără să le vadă „nimeni”? Suntem pe cale să retrăim istoria!

Vă amintiți anii când versanți întregi erau rași ilegal și camioanele cu lemne ieșeau din pădure fără să le vadă „nimeni”? Suntem pe cale să retrăim istoria!

Mai ții minte imaginile apocaliptice din anii 2000, în care versanți întregi erau rași ilegal și camioanele cu lemne ieșeau din pădure fără să le vadă nimeni? Suntem pe cale să retrăim istoria și să asistăm iar la defrișări, de data aceasta legale. 

„Aflați în prag de iarnă, măsura plafonării lemnului de foc anunțată săptămâna trecută de autorități va duce automat la diminuarea stocurilor legale existente pe piață și la creșterea cererii pentru lemnul <<mai puțin>> legal.
 
De unde ar putea proveni acesta cu ușurință? Din cele peste 500.000 de hectare de suprafețe împădurite, adică aproape 7% din pădurile țării, pe care România nu le recunoaște oficial. Adică din Pădurile Nimănui. Așa că să nu te miri dacă, de acum încolo, o să vezi camioane pline cu lemne provenite din tăieri haotice, iar pădurarul va ridica din umeri și îți va spune că nu are ce să facă. Este posibil să te afli într-o pădure care nu există legal pentru că în acte este trecută drept pajiște. Aici nu ai nevoie de permis ca să o tai, ci doar de un aviz de transport dacă ieși cu lemnul pe drumurile publice. Dacă însă pădurea este pe lângă casa ta, ai liber la tăiat. Urmările sunt lesne de închipuit.
 
Context. Pădurile relativ tinere, crescute în ultimele decenii pe locul fostelor pajiști neîntreținute, reprezintă mărul discordiei între Ministerul Agriculturii, care gestionează pășunile, și Ministerul Mediului, care se ocupă de păduri. Primul spune că, prin legea pășunilor, România s-a angajat să-și păstreze cele 4.5 milioane de hectare de pășune pe care le avea la intrarea în UE și că acestea s-au redus acum la 3.7 milioane de hectare. Așa că, pentru a elibera pășunile ocupate <<abuziv>> de păduri, oferă subvenții celor care le taie și restaurează pășunile. Pe de altă parte, tot România a promis că va crește suprafața împădurită a țării și finanțează campanii costisitoare de împădurire.
 
Pentru a afla răspunsul la această dilemă legală, am trimis o scrisoare către Comisia Europeană. Răspunsul Comisiei spune clar că acum singura obligație a României este să nu modifice cu mai mult de 5% suprafața de pajiști pentru care oferă plăți prin APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), care în prezent este de circa 2.4 milioane de hectare.
 
Cu alte cuvinte, România poate să-și crească fără probleme suprafața acoperită cu păduri și să le gestioneze astfel încât să fie protejate în fața abuzurilor generate de o legislație care necesită îmbunătățiri” ne anunță cei de la World Wide Fund for Nature România.

Exit mobile version