Meteorologii anunță că un val de aer polar va ajunge în România, iar maximele nu vor depăși 15 grade Celsius.
„De luni vom avea un nou episod de răcire a vremii, unde așteptăm maxime doar de 10-15 grade și posibil ca în mare parte a săptămânii următoare să fie caracterizată de temperaturi normale sau chiar sub norma pentru partea de est a teritoriului”, a explicat Florinela Georgescu, director în cadrul ANM.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 4 și minus 3 grade Celsius în depresiunile intramontane.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe în regiunile vestice și nord-vestice, dar local cu nebulozitate și pe spații mici cu ceață – în prima parte a zilei și noaptea – în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab și moderat.

