Ce vremuri frumoase au fost verile anilor ’90 în satele din Țara Zarandului! Era o perioadă plină de viață, în care lumea încă mai trăia simplu, sincer și intens, chiar dacă România abia descoperea gustul libertății de după Revoluție. Era vremea democrației de tranziție, a discotecilor de la sate, a radiourilor care răsunau peste dealuri și a serilor lungi în care tot satul se aduna la dans, de la Ribița la Crișcior, dar și la chefurile mari din Blăjeni, devenite legendare.
În acei ani, baruri moderne nu existau, dar asta nu însemna că tinerii nu știau să se distreze. Se improviza totul cu imaginație și bună dispoziție. Un colț de curte, o șură sau o sală de cămin cultural se transforma peste noapte în „discotecă”. Muzica venea de pe casete răsucite la nesfârșit în magnetofon, iar „barmanul” era, de obicei, prietenul care aducea de acasă câteva pet-uri de doi litri pline cu vin, câteva sticle de Hațegană și nelipsitele sucuri Frutti Fresh sau Adria Cola, băuturi care, deși aveau un gust greu de descris, făceau parte din ritualul fiecărui weekend.
Nimic nu era sofisticat, dar totul avea farmec. Dansurile se țineau până târziu, iar bucuria era autentică, fără telefoane mobile, fără selfie-uri, fără rețele de socializare. Doar muzică, prietenie și mirosul verii care se lăsa peste satele de munte.
Pe atunci, viața rurală pulsa de energie. Oamenii se ajutau între ei, iar tinerii visau la viitor cu un optimism aproape copilăresc. „Discoteca de la sat” nu era doar un loc de distracție, ci un simbol al libertății redescoperite, al dorinței de a trăi altfel, de a gusta din viață după ani de restricții și monotonie.
Acum, privind înapoi, mulți își amintesc cu emoție de acele seri în care tot satul vibra pe ritmurile de atunci – de la Modern Talking și C.C. Catch la primele hituri românești postrevoluționare. Totul era mai simplu, mai curat, mai plin de viață.
Zilele acelea de vară din anii ’90 rămân o filă caldă din istoria Țării Zarandului – o perioadă în care distracția nu se cumpăra, ci se trăia
