Apuseni Info

Veste bună pentru suporteri. Se modifică Legea 4! Noutăți? Băutură ușoară pe stadioane, fără zone tampon și pirotehnice controlate. Șipoș: „Cadrul legislativ a rămas ancorat în trecut”

Adoptată în urmă cu mai bine de un deceniu, Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, cunoscută neoficial drept „Legea Dragomir”, continuă să fie un subiect de dezbatere aprinsă în rândul suporterilor, autorităților și organizatorilor din fotbalul românesc. Inițiată de fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, această lege a fost gândită ca un instrument de control și sancționare a comportamentelor violente pe stadioane, însă în timp s-a dovedit tot mai puțin adaptată la schimbările din societate și din sport.

Încă de la implementarea sa, Legea 4 a fost criticată de grupurile de suporteri, care au considerat-o o măsură excesiv de restrictivă și abuzivă. Mulți au susținut că reglementările impuse limitează drepturile și libertățile suporterilor, transformându-i din parteneri ai spectacolului sportiv în ținte ale autorităților.

Printre aspectele cele mai contestate de suporteri se numără:

Schimbările legislative în sportul românesc par să fie pe cale să intre într-o etapă crucială, odată cu inițiativa deputatului Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților. Cunoscător al fenomenului sportiv din mai multe perspective – fost căpitan și președinte al clubului Poli Iași, manager în cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) și observator UEFA – Paraschiv propune o reformă care să înlocuiască controversata „Lege Dragomir” cu un cadru legislativ mai modern și mai funcțional, denumit deja informal „Legea Paraschiv.”

Astăzi, 27 ianuarie, s-a trecut deja la fapte: a avut loc prima ședință de lucru la Parlament, la care au participat FRF, LPF și AFAN, cu echipele lor conduse de Răzvan Burleanu, Justin Ștefan și Emilian Hulubei.

Prezent la ședință, senatorul Cristian Șipoș a declarat următoarele: „Sportul românesc se află într-o continuă transformare, însă cadrul legislativ a rămas ancorat în trecut. În plus, realitățile sociale și economice din România de astăzi impun o adaptare a legii, astfel încât să răspundă mai bine nevoilor tuturor părților implicate: suporteri, cluburi, autorități și organizații sportive.

De asemenea, fenomenul violenței în sport, deși încă prezent, a scăzut ca intensitate față de perioada în care „Legea Dragomir” a fost implementată. În acest context, măsurile drastice și generalizate nu mai sunt justificate și riscă să descurajeze participarea publicului la evenimentele sportive”.

Care sunt modificările esențiale pentru suporteri asupra cărora parlamentarii și mai marii fotbalului (FRF, LPF și AFAN au fost invitate să prezinte propunerile lor concrete prin care să se restructureze Legea 4) au căzut azi de acord?

„Legea Paraschiv” reprezintă o oportunitate importantă de a reseta cadrul legislativ pentru sportul românesc. Prin implicarea tuturor actorilor relevanți – suporteri, cluburi, autorități și experți – această inițiativă poate aduce beneficii semnificative și poate transforma evenimentele sportive din România într-un model de siguranță și spectacol.

De la „Legea Dragomir” la „Legea Paraschiv,” sportul românesc are șansa să treacă la un nivel superior, în care pasiunea și fair-play-ul să fie elementele centrale ale experienței de pe stadioane. Rămâne de văzut cum va fi gestionat acest proces și dacă noul cadru legislativ va răspunde cu adevărat nevoilor actuale.

Exit mobile version