Anunțul a fost făcut de către președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, care a explicat că marți, 5 aprilie, se va lua decizia de alocare a voucherelor de 50 de euro.
„Există un buget de 700 de milioane de euro. Vom avea mai multe măsuri, se va conveni, dar mergem în logica celor 50 de euro, o dată la două luni. De asemenea, vor mai fi și banii pentru copii. Toate aceste chestiuni vor fi discutate și decise mâine. Pe lângă aceste măsuri sociale vor mai fi și alte măsuri. Trebuie să creștem și valoarea tichetelor de masă. Avem promisiunea din partea premierului că va veni și o analiză din partea ministrului de Finanțe cu impactul bugetar pentru toate măsurile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Astfel, ar urma să fie acordate vouchere în valoare de 50 de euro (aproximativ 250 de lei) la fiecare două luni, până la finalul acestui an, pentru cumpărarea a șase alimente de bază:
- pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenti si gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
- persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
- persoane cu dizabilitati (800.000 persoane);
- pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).
- În total, ar fi vorba de aproape 3,5 milioane de beneficiari și un impact de aproximativ 700 de milioane de euro, adică 0,27% din PIB.

