Are optzeci de oi, porci, vaci dar cu fluierul își alină sufletul! Care este povestea lui Iosif Pașca de la Răchițele?
<<Iosif Pașca are 67 de ani. S-a născut în localitatea Răchițele dar drumurile tinereții l-au purtat spre ținuturile Banatului.
A locuit 35 de ani la Timișoara. A lucrat ca electrician la C. F. R., însă în anul 1989, chiar în data de 4 august, a avut un accident. S-a întors în sat, unde își retrăiește anii frumoși, dar grei, ai copilăriei.
,,Am optzeci de oi, porci, vaci și tot ce trebuie la o casa de gospodar, împreună cu soția mea. Muncim foarte mult… M-am născut într-o familie cu cinci copii și am lucrat pe hotar de mici” a precizat Pașca.
Iosif Pașca fericit că s-a întors în sat. Cu fluierul își alină sufletul, dăruind din trăirea frumoasă a dumnealui și celor care doresc să îl ascult>> arată cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

