Doi pui foarte simpatici de urs explorează pădurea din jur, dar nedezlipiți de mama lor, o ursoaică foarte grijulie, într-o pădure din Parcul Național Piatra Craiului, imaginile fiind filmate de către o cameră de monitorizare a faunei.
Ursoaicele au de obicei doi sau trei pui, foarte rar chiar câte patru, fiind devotate și protectoare cu puii lor. Aceștia rămân alături de ursoaică cel puțin doi ani.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat.
Hrana lor este predominant vegetală, dar se hrănesc și cu pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

