Oficialii primăriei municipiului Brad și edilul Florin Cazacu au anunțat ce lucrări edilitare s-au efectuat la Brad în luna august:
- Au continuat lucrările de execuție la proiectul Construire Sală de Sport Școlară – la Școala Mircea Sântimbreanu din Brad;
- Au continuat lucrările de execuție la proiectul de investiții Construire Grădiniță str. Horea în municipiul Brad;
- Au continuat lucrările de execuție la proiectul de investiții Pod în localitatea Valea Bradului pe DC10;
- Au continuat lucrările de execuție la proiectul de investiții Eficientizare energetică a imobilului ambulatoriu și dispensar T.B.C. al Spitalului Municipal Brad;
- Au continuat lucrările de regularizare a albiei pârâului Valea Bradului;
- Au fost demarate unele lucrări de reparație la Stadionul Municipal Brad;
- Au fost demarate și finalizate lucrările de demolare imobil fostă Școală Generală nr.2 din municipiul Brad și urmează a fi realizate lucrări de amenajare a unei parcări auto;
- Au fost reluate lucrările de subtraversare a râului Mureș etapă în cadrul proiectului Transgaz. Stadiul lucrărilor fiind în proporție de 95%
- S-a semnat la ANL avizul tehnic pentru construirea unui nou bloc ANL pe strada Dacilor

