Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.
„În 24 iunie se sărbătoresc „Sânzienele”. La Țebea este obiceiul de a se pune cununi din flori de sânziene la poartă, în târnaț, la șură. Și se mai pun în vârful rugilor (troițe de piatră) care în Țebea sunt în număr de 80, astfel că rugile pot fi întâlnite la fiecare fântână sau izvor, la răscruce de drumuri, pe hotarul satului. Unele din aceste troițe de piatră sunt vechi de 200 de ani, iar textul lor a urmărit strict evoluția limbii române scrise. Cele mai vechi sunt scrise în limba „vechilor Cazanii”- limba chirilică sau cu spuneau bătrânii în „potcoave”, altele folosesc un amestec de alfabet chirilic și latin pentru că treptat să se ajungă numai la alfabetul latin.
Troițele de piatră sunt o caracteristică de cultura locală nu numai pentru Țebea ci pentru toate satele comunei Baia de Criș, de care aparține, dovadă fiind numărul de 185 de troițe de piatră („Rugi”) de pe teritoriul comunei” se arată în descrierea videoclipului.
sursă video: zarandean

