Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ de vreme severă, de miercuri încolo.
- Interval de valabilitate: 16 martie, ora 8 – 17 martie, ora 8
- Fenomene vizate și zone afectate: ninsori local moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali
În intervalul menționat aria precipitațiilor sub formă de ninsoare va fi în extindere dinspre masivele vestice și va cuprinde toată zona montană.
În zona Carpaților Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10…15 l/mp și izolat peste 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
Cum va fi vremea în a doua parte a săptămânii?
De miercuri, 16 martie, se întoarce frigul. Valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse, îndeosebi ziua, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ.
Conform ANM, la munte vor predomina ninsorile, în nord şi în centru vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Se menţin condiţiile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile vestice, sud-vestice şi la munte şi doar izolat, mai ales noaptea, în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2-12 grade Celsius, iar cele minime între minus 5-4 grade Celsius.
