Site icon Apuseni Info

Viorel Ghic, veste bună pentru mărișeni: S-a semnat finanțarea pentru suplimentarea de debit de apă din Valea Răcătăului

Viorel Ghic, veste bună pentru mărișeni: S-a semnat finanțarea pentru suplimentarea de debit de apă din Valea Răcătăului

Primarul din Mărișel dă o veste extraordinară mărișenilor dar și turiștilor amatori de minunatul sat din Munții Gilăului: S-a semnat finanțarea pentru suplimentarea de debit de apă din Valea Răcătăului!

„Dragi mărișeni și turiști care aveți case și case de vacanță în Comuna Mărișel, am deosebita plăcere să vă anunț o mare realizare pentru noi toți, în urmă cu câteva ore aici la Mărișel s-a semnat finanțarea pentru suplimentarea de debit de apă din Valea Răcătăului. În urma cu câțiva ani am demarat acest proiect și acuma am primit și finanțare pentru a-l putea realiza.

În numele comunității și al meu personal îi mulțumesc domnului Președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tise și domnului Director de la Compania de Ape pentru sprijin, această finanțare este o bucurie mare pentru noi toți, le mulțumesc! Tot astăzi a fost semnat contractul și pentru restul primăriilor din zona de munte a județului Cluj” a anunțat edilul Viorel Ghic.

Proiectul este o veste bună și pentru comunele – Călățele, Mănăstireni, Râșca, Beliș, Căpușu Mare, Gilău, Sâncraiu, Mărișel și Măguri Răcătău.

Contractul de lucrări „Alimentare cu apă în comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș, din sursa orașului Huedin”, are o valoare de 23.162.000 lei fără TVA, banii fiind asigurați din fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate forului administrativ județean de către Compania de Apă „Someș” și restituite de Consiliul Județean în vederea derulării de proiecte edilitare.

Lucrările de alimentare cu apă a celor patru comune incluse în proiect vor fi realizate etapizat, pe o perioadă de 24 de luni. Vor fi, astfel, realizați cca. 52 de km de conducte de alimentare cu apă, cu 7 stații de pompare și 5 rezervoare de înmagazinare a apei, alimentate cu panouri fotovoltaice.

Exit mobile version