Site icon Apuseni Info

Vlăduța Lupău se laudă cu vacanța în Statele Unite: „America, I’ll be back!”

Vlăduța Lupău se laudă cu vacanța în Statele Unite: „America, I’ll be back!”

Cântăreața Vlăduța Lupău a împărtășit recent fanilor detalii din vacanța sa în Statele Unite ale Americii, o experiență pe care artista o consideră memorabilă și plină de emoție.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Vlăduța a dezvăluit că a petrecut 12 zile în SUA, dintre care trei au fost dedicate exclusiv zborului transatlantic, iar restul timpului a fost plin de activități intense, de la concerte la explorarea unor locuri iconice. „Am cântat, am dormit foarte puțin, am vizitat și revizitat unele locuri, pe care, de fiecare dată când vin aici, iubesc să le revăd și să mă revadă cu altă față și cu altă vârstă”, a mărturisit artista.

Artista a recunoscut că, deși există celebra expresie „America este țara tuturor posibilităților”, pentru ea frumusețea țării constă mai degrabă în capacitatea ei de a cuceri vizitatorii, făcându-i să se îndrăgostească de fiecare colț explorat. În acest sens, Vlăduța și-a exprimat deja dorința de a reveni: „America, I’ll be back to you soon!”, a transmis ea.

Pe parcursul vacanței sale, artista a vizitat mai multe orașe renumite, printre care New York, Phoenix, Las Vegas, Los Angeles și Chicago, dar a lăsat să se înțeleagă că a explorat și alte locuri care nu au fost surprinse în fotografiile publicate. Conform spuselor sale, fiecare oraș are un farmec aparte, iar fiecare vizită aduce o perspectivă nouă și un vibe diferit.

Experiența americană a cântăreței a atras numeroase reacții din partea fanilor, mulți urmărindu-i cu interes aventurile peste Ocean și așteptându-și următoarele postări de călătorie.

Exit mobile version