Site icon Apuseni Info

Voicu Ienci: Europa si disperarea de un secol a irelevantei

Voicu Ienci: Europa si disperarea de un secol a irelevantei

Spaima COVID si razboiul ucrainean au bagat spiritul european in depresie. Ma refer la adevaratul spirit, acela prezent la baza societatilor europene, la simplii europeni, a caror viata devine tot mai limitata in prosperitate, in libertati, in perspective si, mai ales, in sperante.

Discursul oficial al Europei -mai multa si mai puternica, nu mai face fata, nu mai acopera realitatea sceptica si plina de indoieli privind o directie a lucrurilor, aceasta intr-un context geopolitic in care Uniunea Europeana isi demonstreaza limitele si limitarile.

Cand nu contezi si cand acest lucru devine evident, cand esti pus la colt de adevaratii actori ai istoriei prezente, este normal ca intreg corpul tau social si politic sa intre intr-un proces de schimbare, care nu intotdeauna presupune si o imbunatatire, o crestere calitativa. Aceasta se intampla cu atat mai mult cu cat solutiile lipsesc sau cele afoptate sunt contestate de insasi realitatea economica si politica a continentului.

Implacabil, dupa ce timp de doua milenii Europa a reprezentat motorul si sensul civilizatiei si progresului, a venit vremea sa devenim nimic altceva decat un teritoriu influentabil, influentat si condus din cu totul alte directii.

Situatia nu este de azi, de ieri si ar fi nedrept sa aruncam totul pe constructia birocratica UE -un factor erodant, e drept, dar nu singurul si, cred eu, nu cel care a orientat fenomenul decaderii.

M-as intoarce in timp la epoca sfarsitului Primului Razboi Mondial cand s-a preferat reorganizarea continentului in sensul afirmarii natiunilor laolalta cu demonizarea marilor imperii -structuri politice care nu au esuat ontologic, prin hibele propriei structuri, organizari si logici de existenta, ci prin simplul fapt ca au explodat intr-un conflict armat distructiv, nimicindu-se si anulandu-se intre ele.

Reformei establishmentului politic european construit intr-o suta de ani, inca de la Congresul post-napoleonian de la Viena, i-a fost preferata revolutia natiunilor in tratatul de la Paris -chestiune incurajata de principiile wilsoniene, care in cel mai perfid mod au atacat insasi baza puterii mondiale a continentului.

In noua lume creata, antagonismele ideologice pe tema reformarii politice continentale au esuat in viziunea utopica si nociva national-socialista, a Reichului cat Europa toata, un exces in care ideea nationala s-a completat nefericit cu ideea rasiala si cu presupusa nevoie a unui spatiu vital, in care o considerabila parte a europenilor nu isi mai aveau locul.

A urmat un al doilea razboi si mai distrugator, in care ideea unei puteri a continentului european a fost anulata in totalitate. Dupa Paris 1947, Europa nu a mai existat nici macar ca un concept politic, continentul fracturat nemaifiind decat expresia a doua prelungiri politice a doua entitati exterioare -Statele Unite si Imperiul Bolsevic Rus.

Sa fim onesti, a existat vreo Europa cu un cuvant de spus la nivel mondial de la Al Doilea Razboi Mondial si pana astazi?

In primul rand Europei i-a fost inghesuita existenta, logistica, accesul la resurse si perspectivele actiunii la un continent despre care nu mai stim daca nu cumva e doar o peninsula a Asiei sau un apendice american.

Distrugerea imperiilor coloniale europene a reprezentat varful distrugerii puterii europene. Inchipuiti-va o clipa o Uniune Europeana intinsa peste India ca teritoriu britanic, peste covarsitoarea parte a Africii in virtutea apartenentei la Marea Britanie, Franta, Belgia, Italia sau Germania, peste o Asie de Sud-Est franceza sau olandeza. Oare care ar fi fost puterea si resursele unei astfel de Uniuni, cum ar fi contat ea la masa greilor?

In schimb, atat dinspre America, cat si dinspre URSS, Europa nu a primit decat apasarea unui sentiment devenit fundamental si primordial in discursul si comportamentul politic, acela de vina pentru un trecut istoric ce i-a constituit insasi puterea si argumentul devenirii.

Raspunsul european la alunecarea in irelevanta il reprezinta ceea ce numim astazi UE, expresie a unei disperari dobandite pe parcursul primei jumatati a secolului XX.

Din pacate, in loc sa isi croiasca propria ideologie a intereselor comune a natiunilor ce le cuprinde, Uniunea Europeana a preferat sa importe si sa oficializeze o ideologie fabricata exact in centrele de putere care i-au sugrumat forta si oportunitatile pe parcursul a doua razboaie mondiale.

Mi se pare cel putin penibil si profund daunator ca reprezentatii de astazi ai UE sa importe in discursul public corectitudinea politica, ideologia neo-marxista sau woke, toate fabricate in universitatile americane sau de catre corifeii bolsevismului si urmasii ideologici ai acestora. Mi se pare mortal ca in locul balansului permanent intre SUaa si Rusia si a unei relatii proprii cu China, Europa de astazi sa isi inchida usile cu ultimele doua doar pentru a se lamenta si ratoi la puterea americana devenita tot mai apasatoare pe continent. Practic, incercam in cel mai penibil si ineficient mod sa reinviem identitatea noastra ca pol al puterii exact cu ideile si viziunile hegemonice americane sau rusesti, pe care le aducem mereu si mereu in dezbaterea europeana interna, impartind constructia europeana in doua idei si perspective la fel de nocive pentru ceea ce ar trebui sa fie obiectivele primordiale ale noastre.

Nu te poti ridica de la statutul de sclav la acela de stapan cu mentalitatea sclavului si ideile emise si oficializate de stapan. Revolutia Europei nu se produce prin import de idei, ci prin statuarea si afirmarea propriului interes, nu prin universalisme ieftine si pretinse atitudini generoase, ci prin pragmatismul si lipsa de mila si scrupule a spiritului colonialist de secol XVIII. Geopolitica mondiala nu este despre principii universale, ci despre interesele grupului organizat, fie ca e stat sau uniune de state.

Din pacate Europa se demonstreaza incapabila de a-si intelege propriul si autenticul interes. Excursia la Washington de astazi a liderilor Europei este exact dovada acestui lucru. Preferam una la Beijing, pentru deschidere si acorduri economice, preferam una la Moscova pentru reluarea aprovizionarii cu resurse conventionale a continentului, pentru o intelegere rationala pe dosarul ucrainean. Pana atunci, UE se invarte cu harnicia hamsterului pe roata, in jurul unei mese la care nu exista scaune pentru ea, ci eventual un platou pe care sa fie asezata.

E doar un alt exercitiu, un alt moment al disperarii unei irelevante dobandita de un secol deja, in care nu avem solutii si doar ne agitam bezmetic, necontrolat.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie

Exit mobile version