Fotbaliștii de la CSA Aurul Brad au făcut un sezon de excepție în care au câștigat Liga a IV-a, apoi au promovat în Liga a III-a iar în final au câștigat Cupa României pe județul Hunedoara.
Aurarii au avut bun simț și au jucat pe onoare cu buzunarele goale, cu toate că oricând se puteau plânge public de restanțele uriașe salariale.
„În acest moment datoriile la jucători sunt de zeci de mii de lei în total, cam la fiecare jucător există o datorie minimă de 3.000 de lei. Am observat că politicienii locali au fost alături de echipă la victorie și la succesele din campionat și cupă…
Așteptăm acum ca primarul și consilierii locali de la toate partidele să susțină financiar echipa, altfel de ce ar mai fi apărut în poze? Mai sunt câteva zile și suntem îngrijorați cu privire la înscrierea în Liga a III-a. Este nevoie de bani pentru salariile băieților, care au avut obraz și au jucat pentru onoarea orașului dar și pentru condiții minimale pentru liga a III-a” a declarat una dintre vedetele echipei, în exclusivitate pentru Apuseni Info.

