Arădenii sunt invitați în acest sfârșit de săptămână la una dintre cele mai importante sărbători ale comunității locale. Consiliul Județean Arad organizează, în perioada 18 – 21 iunie 2026, o nouă ediție a Zilelor Județului Arad, eveniment care va transforma platoul din fața instituției într-un spațiu dedicat tradițiilor, culturii, muzicii și produselor locale.
Organizatorii au pregătit un program variat, adresat tuturor categoriilor de vârstă, de la ateliere și șezători moderne, până la concerte, spectacole folclorice și momente dedicate personalităților care au contribuit la dezvoltarea județului.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, a explicat că evenimentul este construit în jurul valorilor și identității locale: „Conceptul pe care îl propunem este acela de a pune în valoarea tot ce are mai bun de oferit județul nostru. Vor fi evenimente realizate de arădeni, pentru arădeni. Pe scena din fața Consiliului Județean vor urca artiști din Arad, vom putea degusta mâncarea specifică produsă de producători din județ, vom avea vin și bere produse local. Cu ocazia Zilelor Județului Arad, vom arăta aprecierea noastră pentru personalități care și-au adus contribuția la dezvoltarea județului nostru în economie, societate, în zona credințelor și valorilor. Vă invităm la evenimentele organizate de Consiliul Județean prin care dorim să adunăm comunitatea, să ne bucurăm împreună și să punem în valoare tradițiile noastre”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Programul principal al evenimentelor
Manifestările au debutat joi, 18 iunie, cu ceremonia de decernare a unor distincții speciale oferite de Consiliul Județean Arad.
Vineri, 19 iunie, programul include șezătoarea modernă „Cu bucurie…”, urmată de Zilele Școlii Populare de Arte Arad, cu recitaluri susținute de grupurile folclorice „Zânzenele” și „Lioara”, dar și de numeroși soliști și instrumentiști ai instituției.
Sâmbătă, 20 iunie, va avea loc inaugurarea Secției de Istorie a Complexului Muzeal Arad, urmată de un spectacol artistic al Palatului Copiilor și de concertele susținute de French, Mario Band și Narval Fusion.
Duminică, 21 iunie, ultima zi a evenimentului este dedicată muzicii populare. Pe scenă vor urca numeroși interpreți îndrăgiți, printre care Frații Tulea, Monica Groza, Tinu Vereșezan, Claudiu Jula, Florin Ionaș „Generalul”, Lele Crăciunescu și alți artiști cunoscuți ai folclorului românesc.
Produse locale și promovarea tradițiilor arădene
Pe lângă spectacole, vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să deguste produse realizate de producători locali, de la preparate tradiționale până la vinuri și bere produse în județ. Organizatorii spun că obiectivul principal este promovarea identității locale și consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea arădeană.
Zilele Județului Arad au devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente organizate de administrația județeană, reunind mii de participanți și oferind o platformă de promovare pentru cultura, tradițiile și valorile locale.

