Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Crucea Iancului 2019 de la Mărișel, sub zodia execrabilului drum județean dintre Gilău – Mărișel

Moții s-au întâlnit astăzi la Mărișel, la Crucea Iancului. Printre oficialitățile prezente, dintre cei 14 parlamentari ai județului, doar Cornel Itu, cel mai experimentat deputat clujean și Horia Nasra, „deputatul moților” au participat. Deputatul Corneliu Olar a lipsit în acest an, la fel și parlamentarii PNL și USR.

Au mai participat la eveniment subprefectul Alin Danci, europarlamentarul Daniel Buda, primarii din zona montană a Clujului, Viorel Ghic, gazda evenimentului, Viorel Matiș (Beliș), Ionuț Condor (Mănăstireni), Petre Ungur (Mărgău), Tripon Vasile (Călățele), Prigoană Petru (Măguri Răcătău) dar și din zona Arieșului, primarul Nicola din Horea. De asemenea, și consilierul județean, Ioan Bota, a participat iar surprizele anului au fost prezențele primarilor Ioan Neselean din Gherla și Silviu Boldor din Cășeiu.

După anuala slujbă de pomenire a eroului Avram Iancu și a celorlalți eroi transilvăneni, pe scenă au urcat oficialitățile, deputatul Horia Nasra, declarând extrem de apăsat că drumul județean dintre Gilău și Mărișel este o mizerie și că în mod normal, niște demisii sunt așteptate.

Deputatul Cornel Itu a vorbit moților despre Legea Muntelui și Legea Moților, două legi pe care deputatul din Dej și tânărul Horia Nasra le-au promovat în ultimul an. De remarcat, chiar dacă provine din zona Dejului, deputatul Cornel Itu participă pentru al treilea an consecutiv la sărbătoarea moților.

La evenimentul de astăzi au participat circa 2.500 de moți și în ciuda tuturor prognozelor meteorologice, vremea a fost bună. După-amiaza continuă cu spectacolul folcloric tradițional.

 

Loading

1 thought on “Crucea Iancului 2019 de la Mărișel, sub zodia execrabilului drum județean dintre Gilău – Mărișel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *