Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

A fost semnat contractul de asociere pentru adăposturile de câini din Beiuș și Aleșd

articol publicat în mai 19, 2021

Marți, 18 mai, a fost semnat contractul de asociere între Consiliul Județean Bihor, Municipiul Salonta, Municipiul Marghita, Municipiul Beiuș, Orașul Aleșd și Societatea Administrația Domeniului Public SA (ADP) în vederea realizării în comun a patru adăposturi publice pentru câinii fără stăpân și a prestării în bune condiții a serviciului public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Unitățile Administrativ-Teritoriale (U.A.T.-uri) din Județul Bihor.

Consiliul Județean Bihor va realiza proiectul tehnic, va finanța construirea adăposturilor (în limita sumei maxime de 150.000 lei fără T.V.A./adăpost/U.A.T) și va achiziționa cinci autoutilitare: patru autoutilitare de capacitate mică și o autoutilitară de capacitate mare. Acestea vor fi dotate cu echipament adecvat (cușcă portabilă, dispozitiv de ridicare și remorcă) destinate transportului câinilor fără stăpân.

Cele patru U.A.T.-uri vor pune la dispoziție terenurile pentru construirea adăposturilor, vor înființa serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și vor derula campanii de stopare a înmulțirii acestor animale. Totodată, vor încheia contracte sau protocoale de colaborare cu localitățile învecinate interesate de acest serviciu.

Administrația Domeniului Public Oradea va asigura lunar servicii de transport, cheltuieli materiale și proceduri medicale obligatorii privind cazarea în „Adăpostul Grivei” din Oradea. 

Vă reamintim că în ședința ordinară din 30 martie 2021 a fost adoptat proiectul de hotărâre privind asocierea dintre Consiliul Județean Bihor, primăriile municipiilor Salonta, Marghita, Beiuș, primăria orașului Aleșd și Administrația Domeniului Public din Oradea (ADP), în scopul gestionării unor adăposturi pentru câinii fără stăpân.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *