Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

O mașină s-a prăbușit într-o râpă pe Muntele Rece: 1 decedat și 2 răniți!

articol publicat în iunie 13, 2021

O autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD au fost alertate în această dimineață, în jurul orei 4.30, ca urmare a răsturnării unui autoturism pe o pantă foarte abruptă și la o diferență de nivel de cca 150m.

Localizarea evenimentului a fost extrem de dificilă și a fost realizată în colaborare cu echipajele de poliție și jandarmi, care s-au implicat direct în intervenția salvatorilor.

Accesul în zona accidentului a fost realizat pe timp de noapte și pe o ploaie torențială, fiind necesară urcarea pe o distanță de cca 500m a unei pante extrem de abrupte, cu echipamentele de descarcerare și salvare în mâini.

Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe o parte, cu un cablu de energie electrică înfășurat în jurul caroseriei și cu un bărbat de cca 20 de ani încarcerat în acesta.

S-a acționat pentru îndepărtarea cablului și pentru descarcerarea bărbatului, prin decopertarea totală a plafonului autoturismului. Din păcate, traumatismele suferite de acesta nu erau compatibile cu viața și nu au fost posibile aplicarea manevrelor de resuscitare.

Alți doi tineri au primit asistență medicală de urgență de la salvatorii SMURD și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți.

sursă foto: ISU Cluj
sursă foto: ISU Cluj

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *