Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(INTERVIU) Adriana Cristian: Noi nu concurăm cu trecutul Clujului ci cu Brașovul, Oradea sau Timișoara viitorului

Dacă sub umbra nucului reprezentat de Grupul de la Cluj, transpartinic PD-L – PNL – PSD (vechiul UTC – UASCR) puțini tineri au crescut, USR Cluj oferă câțiva politicieni de excepție, cu un CV remarcabil.

Fără să exagerăm, Adriana Cristian este unul dintre cei mai interesanți politicieni ai Clujului din ultimii 20 de ani, epoca Boc să zicem. Este un politician cu un CV profesional impecabil și cu o familie minunată, care ne-ar putea reprezenta cu onoare în Parlamentul European, în calitate de europarlamentar. Vă invită să o cunoașteți pe Adrian Cristian 🙂

Apuseni Info: Sunteți consilier local municipal la primul mandat și practic din mers v-ați făcut botezul în administrația locală. Pe de altă parte, aveți un CV consistent în mediul privat, sunteți un om tânăr care a mangeriat proiecte și a condus echipe. Cum se vede de la privat, administrația locală?

Adriana Cristian: Încep prin a vă spune că încă sunt un om angajat în mediul privat, conduc proiecte și echipe de diferite dimensiuni,  iar politica o fac în paralel cu activitatea de bază. Funcția de consilier local nu este una de normă întreagă însă este extrem de solicitantă dacă dorești cu adevărat să fii un consilier implicat. 

În primul an de mandat am crezut că voi găsi în administrația publică clujeană  foarte mulți oameni nepregătiți, dar m-am înșelat. Problema acestei administrații nu stă în pregătirea oamenilor, a lipsei fondurilor sau a proiectelor,  ci în implementarea și optimizarea proceselor. Dacă ne uităm la calitatea lucrărilor efectuate de administrația publică  o să remarcăm multe erori,  o lentoare în luarea deciziilor, foarte puțină dorință de a schimba modul de lucru și o frică de asumare a erorilor. Totuși, cred că cea mai mare problemă e lipsa unei viziuni pe termen scurt, mediu și lung în rezolvarea problemelor. Deși avem strategii peste strategii, administrația nu-și propune să rezolve probleme, ci doar reacționează la acestea.

Apuseni Info: În ultimii trei ani ați luat la pas cartierele Clujului. V-au preocupat mai multe teme/subiecte, multe preluate de la clujeni. Ne puteți face un top 10 al prinicipalelor acțiuni/realizări ale mandatului dumneavoastră?

Adriana Cristian:  Am comunicat pe întreaga durată a mandatului  sub mesajul #consilierultău pentru că mi-am dorit în primul rând să fiu vocea cetățenilor în Consiliul local. Cred că un politician trebuie să reprezinte, nu să se reprezinte.  Am dus problemele ce mi-au fost sesizate mai departe către cei ce au puterea să le rezolve, le-am prezentat  în ședințele de consiliu, am învățat cetățenii cum să participe în ședințe și cum să ceară acțiuni, nu promisiuni.

Mi-am respectat promisiunea de a merge anual, de mai multe ori,  în toate cartierele Clujului, pentru că poți să vezi realitatea doar mergând la pas pe acestea și doar conectandu-te la nevoile celor ce trăiesc în aceste comunități. Așa știu acum fiecare cartier al Clujului și problemele specifice ale acestora și diferența în calitatea vieții cetățenilor în funcție de locul unde trăiesc. Orașul s-a construit neplanificat, aproape haotic, avem cartiere noi cu garduri între blocuri, cartiere vechi fără parcări sau locuri verzi, avem cartiere fără piață sau centre de cartier, cartiere fără instituții medicale,  iar cu excepția centrului și a  cartierului Grigorescu  nu există comunități de cartier pentru că nu există spații adecvate ca acestea să se formeze. Am cerut să transformăm discuțiile despre orașul de 15 min într-un  plan clar și  asumat de administrație pentru a crea facilitățile necesare în toate cartierele.

Am intrat în politică pentru a face din orașul nostru un oraș prietenos cu copiii, cu familiile și am avut, alături de colegii mei, multe inițiative în această direcție. Am pus presiune pe construirea de noi creșe, apoi am pus presiune pe construirea de noi școli pentru că în Cluj nu s-a construit nici o școală în ultimii 20 de ani deși au apărut cartiere noi ( Europa, Borhanci, Bună Ziua, Făget, etc), am solicitat și am depus mai multe proiecte pentru o nouă maternitate, suport pentru mame, locuri de joacă moderne, trotuare sigure, trasee sigure către școală, centru respiro, etc. Din păcate, 9/10 propuneri primesc refuzuri sau amânări, maxim promisiuni că se vor face și doar o mică parte dintre acestea s-au transformat în realitate. Un oraș prietenos cu copiii, e prietenos și cu vârstnicii și e un oraș care poate crește frumos.

Vin din mediul IT,  management, așa că o altă direcție în care mi-am propus să activez și să ajut a fost cea a optimizării proceselor și a digitalizării și de aceea am depus mai multe proiecte de la crearea unei aplicații de management de proiect prin care Primăria ar putea urmări mai ușor proiectele și ar putea învăța din erorile trecute, până la crearea unui regulament prin care se prioritizează reparațiile parcurilor pentru a asigura transparența investițiilor și un standard de calitate ridicat.  O parte din proiecte au fost acceptate și sunt în implementare.

Nu în cele din urmă, cred că trebuie să avem grijă de sănătatea oamenilor și a tinerilor de aceea am depus alături de colegii mei din USR proiectul construirii unui centru de tratare a adictiilor care e acum în faza elaborării PUZ-ului, a construirii unei noi maternități  și a unei secții de paliație la spitalul municipal.  În ultimii 20 de ani doar mediul privat a construit clinici sau spitale în Cluj și deși apreciem calitatea serviciilor oferite de acestea e important să fie disponibile pentru toți cetățenii orașului, e nevoie de spitale publice la standarde actuale.

Proiectele depuse de mine și care sunt în  implementare sunt: construirea centrului de tratare a adictiilor, asigurarea de trasee pietonale continue pe șantierele clujene, voucherele sportive și culturale pentru tineri, extinderea parcului Farmec, aplicația de management de proiect.

Apuseni Info: Pe lângă faptul că sunteți activă, vă felicităm că v-ați făcut „datoria și față de patrie”, oricât de „comunist” ar suna. Aveți doi copii minunați dar așa cum bine spuneați la dezbaterea pe bugetul municipiului din 2024, este o problemă de mobilitate pentru părinții care au cel puțin doi copii și trebuie să alerge în locuri diferite pentru a-i conduce sau prelua de la instituția de învățământ. Câte locuri în creșe și grădinițe lipsesc în Cluj-Napoca? Cât de „îndestulător” este învățământul primar și gimnazial clujean?

Adriana Cristian:  Educația nu a fost o prioritate pentru actuala administrație și dovadă stă faptul că nu s-a construit nici o școală nouă în 20 de ani deși au apărut mai multe cartiere noi, că nu avem nici măcar un hub educațional (creșă, grădiniță, școală în aceeași locație) sau un plan clar pentru când se va rezolva problema lipsei locurilor la creșă. Anual sunt peste 500 de dosare respinse la creșă, dar trebuie să vorbim și despre supraaglomerarea grupelor de grădiniță, de presiunea pe ciclurile primare și de calitatea infrastructurii școlare la gimnaziu și licee (cantină, centru de lucru, dotare laboratoare, etc).

Apoi  mi-aș dori să privim problema  și  ca una de  accesibilitate. Ideal fiecare familie din Cluj ar trebui să aibă acces la o creșă, grădiniță, școală primară și gimnazială în maxim 20-30 de minute, fără a folosi autoturismul. Acest lucru permite familiilor să aibă o calitate a vieții mai ridicată, nu să-și irosească multe ore din viață pe drumuri.

Apuseni Info: V-au preocupat și marile proiecte imobiliare din Cluj-Napoca în sensul respectului reciproc între investitor – comunitate – cetățean. E normal ca la un proiect uriaș imobiliar, susținut de privat, și comunității să-i fie susținute investiții în infrastructură sau educație, de exemplu. Cum vedeți conceptul de „cartier 15 minute”?  Cum vedeți regenerarea zonei de nord a Clujului, vizată de 7-10 proiecte imobiliare medii și mari dar zona Sopor?

Adriana Cristian: Cred în respectul reciproc între investitor – comunitate – cetățean și asta sub viziunea de experiență a cetățeanului ( concept numit in IT “user- experience”)  care presupune să te pui tot timpul în papucii omului să vezi cum îl afectează deciziile tale și cât de ușor, natural este să folosească serviciile puse la dispoziție.

Un investitor beneficiază de susținerea grupului de consumatori pe care îl deservește. Prețul unei locuințe nu este dat doar de suprafața și dotările ei ci și de accesul pe care îl oferă la servicii. Dacă ai acces la nevoile de bază în 15 minute vor scădea cheltuielile cu transport, parcare și, de ce nu, timpul pe care îl folosim pentru a satisface aceste nevoi. Bineînțeles, conceptul acesta nu ne îngrădește, ci din contră, ne dă timpul și banii necesari ca să ne bucurăm de ce are de oferit orașul nostru când și cum alegem noi. Nu este corect însă să lași dezvoltarea de servicii publice exclusiv în spatele privatului și până la urmă, a cetățeanului, care va  plăti în final costul la metru pătrat.

Proiectele de regenerare urbană sunt necesare și ne dau șansa de a dezvolta zone care sunt, în esență, neutilizabile. Din păcate, pare că nu am învățat prea multe din dezvoltările trecute. Dăm drumul la construcții în zona de Nord, la fel cum am făcut în Bună Ziua, Europa  sau Borhanci, fără a asigura infrastructură publică și apoi ne vom plânge că nu avem spațiu. Am avut mai multe intervenții în Consiliu pe această temă pentru a-i convinge pe primar și pe viceprimar că modul acesta de a gândi și de a acționa este greșit.

Proiectul cartierului Sopor pare a fi o abordare diferită, nu e perfect, fluxurile de deplasare pot fi regândite, dar e o abordare aranjată. Vedem însă aici riscul de a se bloca proiectul pentru că nu au fost înțelese nevoile proprietarilor și, după cum știm, capacitatea administrației de a fi transparentă și a comunica eficient cu cetățenii lipsește cu desăvârșire.

Apuseni Info: Cum calificați 20 de ani de administrație Boc din 2004-2024? Cum au relaționat/dialogat consilierii USR cu primarul Emil Boc în acești trei ani? Unii vă acuză că nu ați mușcat din Boc, precum face Șoșoacă la București cu liderii PSD și PNL, alții vă laudă pentru inițiative și pentru eleganță. Care este secretul unui vals corect politic între opoziție și putere, între Boc & PNL pe deoparte și USR pe de altă parte?

Adriana Cristian: Primii 13 ani din administrația Boc am fost un simplu beneficiar ca toți ceilalți cetățeni,  condițiile din creșele, școlile și spitalele clujene m-au împins la decizia de a merge către politică. Sunt 7 ani de cand depun eforturi zilnice pentru a da o voce fiecărui clujean și de a apăra drepturile familiilor din Cluj de a avea educație și sănătate de calitate.

Lucrurile s-au mișcat înainte în ultimii 20 de ani, dar mult prea încet, cu siguranță mai încet decât au nevoie cetățenii. Avem mai multe promisiuni abandonate decât realizate, o bunăstare cu care ne mândrim dar pe care nu știm să o gestionăm. Clujul este, fără dubiu, un loc mai bun decât acum 20 de ani dar în același timp are nevoie de multe pentru a deveni locul pe care și-l doresc cei care cei care s-au născut sau care s-au  mutat aici și care l-au ridicat economic și social.

Nu putem să mulțumim pe toată lumea, înțelegem revolta și supărarea unora și o resimțim și noi pentru că de asta am intrat în politică.  Am ales însă să facem o opoziție constructivă, să mergem la cetățeni, să vedem cum trăiesc și ce probleme au. Am arătat aceste probleme, le-am pus pe masa domnului Boc și am arătat și cum ar arăta soluțiile în viziunea noastră. Am apreciat când a existat deschidere și ne-am ridicat vocea când am văzut ignoranță, minciună sau incompetență.

Cred că clujenii, și românii în general, nu au nevoie de violență și urlete ci mai ales de soluții. E normal să protestezi când drepturile îți sunt încălcate, când cei care te conduc au principii incompatibile cu ale tale, dar dacă nu vii cu rezolvări, idei, propuneri nu construiești ci distrugi și s-ar putea, când te oprești, să descoperi că ai făcut mai mult rău decât bine. România are nevoie de bun simț și profesionalism, nu de sloganuri și ură. Eu nici nu aș putea să fiu altfel, nu m-aș mai recunoaște, nu m-aș mai reprezenta.

Și încă ceva…nu poți să joci hora în 24 ianuarie și să cânți  “hai să dăm mână cu mână cei cu inima română” și apoi să-i scuipi pe cei cu care ai dansat.

Apuseni Info:  Unii spun că nu Emil Boc ar fi artizanul dezvoltării Clujului din ultimii 20 de ani, ci mai degrabă rectorii universităților, mediul IT, etc. și mai mult decât atât, contextul favorabil din 2007 încoace – intrarea în Uniunea Europeană, cu o mobilitate a populației în Uniune care a avantajat Clujul și accesul la fondurile europene, atât de utile satelor și orașelor României. Putea la fel Clujul și sub Ioan Rus sau Marius Nicoară ?

Adriana Cristian: E clar că administrația a gestionat și  susținut dezvoltarea, nu a generat-o. Da, Clujul a fost la locul potrivit, la timpul potrivit și a atras oamenii potriviți pentru o dezvoltare rapidă. Toți factorii menționați și alții au contribuit la Clujul pe care îl avem azi, cu bune și cu rele. Nu știm ce ar fi făcut Ioan Rus, Marius Nicoară sau, de ce nu, Sorin Apostu, dacă nu era prins și sincer nu ar trebui să ne intereseze.

 Noi nu concurăm cu trecutul Clujului ci cu Brașovul, Oradea, Timișoara viitorului.

Trebuie să vedem cum se dezvoltă aceste orașe, să ne susținem reciproc și să învățăm unii de la alții pentru a avea o competiție sănătoasă din care avem toți de câștigat.

Apuseni Info:  Candidați la alegerile europarlamentare în 2024. Cu ce gânduri? Într-o Europă în care populismul înflorește iar birocrația de la Bruxelles alimentează cu apă rădăcinile extremismului, cum se mai poate salva Europa? Cum poate reînvia Uniunea Europeană, după pandemie, după războiul din Ucraina, după avalanșa de populism care o asediază?

Adriana Cristian: Eu sunt inginer, un om practic care implementează proiecte, iar UE este de departe cea mai incredibilă construcție politică a generației noastre. Candidez pentru a aduce Europa mai aproape de cetățean și pe cetățean mai aproape de Europa. E important să nu uităm că oamenii sunt interesați de a-și putea trăi viața cât mai frumos, cât mai fără de nevoi, într-o Europă care le e acasă. Copiii noștri nu mai văd granițele la fel cum o facem noi și  cred că e momentul ca parlamentarii europeni să fie alături de cei care i-au trimis acolo. E important ca europarlamentarii să vină regulat în ședințele de consiliu local când sunt în teritoriu, să lucreze mai îndeaproape cu aleșii locali.

Motivul pentru care unii europeni sunt supărați este pentru că nu simt că politicile europene sunt despre ei și totuși pare că  prea repede am uitat cum era înainte de UE. Este normal ca unii să nu fie de acord cu această direcție, dar majoritatea cetățenilor europeni ar trebui să fie convinși că Uniunea aduce siguranță și prosperitate.

E nevoie de multă muncă, convingere și mai ales echilibru pentru a construi un viitor fără a sacrifica prezentul și lucrul acesta se poate face printr-un management echilibrat. Dar dacă vedeți programul în 12 puncte al Alianței Dreapta Unită formată din USR, PMP și FD veți vedea că acesta este despre bunăstare  și despre drepturi egale pentru cetățenii europeni într-o Europă sigură. Avem soluții și nu ne ferim de muncă.

Apuseni Info:  În utlimii ani, partidele tradiționale au pus USR eticheta ca fiind un partid preocupat în mod deosebit de minoritățile sexuale și anti-biserică, ateist să zicem așa, chiar dacă aveți membri cât se poate de religioși. Este o șansă prin Alianța Dreptei Unite să rebranduiți partidul? Vă poate aduce un plus de maturitate logodna cu FD și PMP (fără Băsescu)?

Adriana Cristian:  Cred că este o etichetă pe care nu o merităm. Proiectele noastre fanion nu au mers în aceste direcții chiar dacă nu ne ferim să susținem drepturile tuturor cetățenilor și că nu există speciali și excepții. Suntem un partid liberal și ne preocupă libertățile oamenilor, chiar și cea religioasă și confesională. Alianța aceasta este, în viziunea noastră, alternativa sănătoasă.

În 2019-2020 am încercat de unii singuri, fără a ieși din abordarea și convingerile noastre. Rezultatul a fost unul bun, care ne-a dus la guvernare, dar insuficient pentru a ne ține acolo și pentru a livra reformele pe care ni le dorim. Acum că este cât se poate de clar că PNL și PSD sunt apropiate ca principii, valori și abordare este nevoie de un rezultat mai bun pentru schimbare. Credem că este momentul ca românii să aleagă între stagnare și schimbare și această alianță este cel mai bun vehicul pentru a livra această schimbare. Da, USR, PMP și FD au viziuni diferite, dar toți știm că drumul european al României începe cu o altă abordare, un stat mai eficient, mai orientat către cetățeni și mai puțin pe rețele de partid și privilegii.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?

Adriana Cristian: Principiile după care mă ghidez le-am primit ca sfat de la părinții mei așa: “ fii dreaptă, fii bună, fii harnică, nu uita că munca nu e o rușine și în primul rând  nu uita că nimic nu e mai important decât să poți dormi cu inima liniștită.“

Apuseni Info: Ce mesaj doriți să transmiteți clujenilor în 2024?

Adriana Cristian: Problemele din jurul nostru nu sunt de nerezolvat! Nu există noi și voi! Împreună suntem oamenii buni ai Clujului și merităm mai mult, merităm un partener care să ne asculte și să ne susțină cu adevărat.

O abordare nouă va ajuta Clujul să se dezvolte și USR a arătat că poate gestiona eficient orașe mari, dinamice și bogate. Dezvoltarea înseamnă schimbare și e momentul ca orașul să redevină optimist și energic. Haideți la vot!

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *