Euro Sun Mining a anunțat globenewswire.com și energyindustryreview.com că „Avizul de Oportunitate” pentru proiectul minier de la Rovina a fost emis de Consiliul Județean Hunedoara.
Bun, Euro Sun Mining a anunțat globenewswire.com că a trecut o etapă semnificativă prin procesul de autorizare necesar conform legislației românești pentru a continua să avanseze proiectul de la Rovina.
Odată cu emiterea Avizului de Oportunitate, compania poate acum să treacă la următoarea etapă de autorizare pentru Proiectul Văii Rovinei, și anume Planul Urbanistic Zonal – PUZ.
„Suntem încântați să vedem sprijinul continuu al statului român, deoarece acesta oferă aprobări, după cum este necesar, pentru a împinge proiectul Văii Rovina către începerea construcției noastre. Percepția investitorilor asupra legislației potențial neprietenoase din România, în ceea ce privește mineritul, nu este în mod clar exactă, aceste aprobări demonstrând acest fapt. Studiul nostru definitiv de fezabilitate a subliniat un activ generațional care aduce cea mai înaltă administrare a mediului, împreună cu beneficii economice semnificative direct comunităților noastre locale și județului în ansamblu. Etapa permite acum companiei să continue cu PUZ, ducându-ne cu un pas mai aproape de construcție” a declarat pentru energyindustryreview.com CEO-ul Euro Sun, Scott Moore.

Planul Urbanistic Zonal – Principalul hop în demararea proiectului.
Roxana Pencea Brădățan de la Mining Watch Romania a explicat ce înseamnă obținerea PUZ-ului în această speță: „Obținerea PUZ-ului presupune inclusiv un aviz de mediu, o consultare publică și o hotărâre de consiliu local de adoptare. În cazul proiectului minier Certej, această procedură a durat 5 ani, iar odată adoptat a fost anulat definitiv în instanță, în urma demersurilor Mining Watch. La fel s-a întâmplat și cu PUZ-urile aprobate pentru Roșia Montană, după intervenția în instanță a Alburnus Maior. Doar după PUZ, poate începe complexa evaluare a impactului de mediu. Pentru aceasta, se realizează rapoarte de mediu și multiple consultări public”.
Apuseni Info va urmări acest proiect, a cărui ecouri internaționale sunt evidente, beneficiile aduse de proiect dar și amenințările de mediu dacă acestea există. Vom relata OBIECTIV statusul lui, în virtutea PROTECȚIEI MEDIULUI, a DEZVOLTĂRII TURISMULUI în ZONA BRAD și doar în final în spiritul tradiției miniere din zonă.