Site icon Apuseni Info

Cum vrea să sugrume hidra UTCistă USR Cluj? Băltărețu, Murariu, Cristian, Trif, Oană și Rus sunt în black list-ul blatului de la Cluj

Cum vrea să sugrume hidra UTCistă USR Cluj?  Băltărețu, Murariu, Cristian, Trif, Oană și Rus sunt în black list-ul blatului de la Cluj

USR Cluj, spre deosebire de partidele emanate ale Revoluției, PSD Cluj și PNL Cluj, nu are o structură piramidală. De exemplu, la Cluj, USR nu a fost niciodată un partid de țuțer sau de nuc. Așa cum PNL și PDL au fost conduse și sunt conduse cu mână de fier de un solist, de Emil Boc și căpitanii săi, Buda și Tișe, fie de Ucu Rus, în trecut, în cazul PSD Cluj și ulterior a unor lideri care nu au avut forța singurului shogun al Grupul de la Cluj. Ambele partide vechi sunt emanații ale tineretului comunist român și mai exact PCR.

USR, însă, a avut și are o structură celulară în care nimeni nu-i pater patriae local, iar puterea a fost cel mai democratic partajată dintre toate partidele Clujului, ca drept dovadă și permutările pe lista la parlamentare.

La drept vorbind, astăzi, Mlădițele Partidului, care-și propun prin oamenii de casă căpătuiți la banul public ai anilor `90 și începutul anilor 2000 să prindă contracte la marile proiecte ale Clujului – tren metropolitan, metrou Cluj, lucrări la aeroport, etc. nu vor USR la Cluj. Să vă dăm un pont? Azi nu vă dăm numele dar pe partea de electrificare, deja un membru al „Clubului Oamenilor de Afaceri” (wannabe illuminati locali care-și umflă ouăle între ei pe Someș dar când ies din Turda îs cățelandri la intrare în București ca influență și putere) din Cluj a antamat o lucrare uriașă la metrou. Altul… import al Clubului din județul Alba, vrea în continuare să arunce cu găinaț prin comunele limitrofe Clujului fără ca Prefectura să miște, alții mai au obiective legate de infrastructura CFR 🙂 și exemplele pot continua.

Ei, acești băieți, cu prietenii lor din politică, de vârsta lor, nu doresc ca USRiștii, care sunt rupți de cercurile hidrei UTCiste să prindă prea multe scaune în Consiliul Local și Consiliul Județean pentru că sunt curioși, pentru că nu-s antamați la nicio combinație și da, e greu să-l combini pe Băltărețu să fie populist în campania asta, darămite să facă vreo combinație 🙂 hahahhaha omul până și banii la presă îi face publici. Apoi cu Oana Murariu, ce să și faci vreo combinație, pentru e cu justiția în mână și în gură la orice colț de strada, un șef de promoție la drept și o femeie deșteaptă greu de îndoit precum trestiile emanate de Mlădițele Partidului.

Că tot se zice de ea și soțul dânsei, Iepure. Păi fraților, ei sunt pe față, cu declarații de avere, cu asumarea amândurora că fac politică. Acum ce să facă Oana? Să divorțeze de Mihai ca unii să fie fericiți? Sau trăim ca în statele islamice unde dacă bărbatul face politică, femeia e la cratiță. Apoi, fraților, partidele PSD și PNL sunt pline de soți care fac politică și soțioare care facturează sau soți care fac politică și soțioare care au încasat șpagă.

De preferatele noastre (asumat) – Alexandra Oană și Adriana Cristian ce să mai spunem, au avut ouă în Consiliul Local să se bată cu Boc cât toți ailalți consilieri de opoziție. Cele două sunt interesate de școli, creșe, grădinițe, spitale, nu de combinații pe contracte publice. Iar de Trif ce să mai zicem, stați să intre în hora urbanismului că toți o iau la fugă. Le ia pe bucăți pe cartiere, pe PUZuri. Tot va cartografia Trif.

Da, Ciprian Rus este organizatorul partidului. Știți de ce? Pentru că alocă timp partidului. De la texte scrise pe care le verifică și le discută pentru ai săi colegi și până la facerea de bannere și postere pentru campanie și alte strategii, Rus este omul sediului, omul care-și dă cel mai prețios avut partidului și anume timpul.

De ce i-am amintit pe toți? Pentru insularitatea lor, pentru faptul că pe calupuri toți acești lideri ai USR Cluj reprezintă surse de forță, de influență și putere în partid care nu-s ghidonați de un Dumnezeu de partid și de județ, care să provoace frică în activul de partid și pe care să-l mențină în teroare.

Ca o concluzie finală ! Da, Băltărețu, Murariu, Cristian, Trif, Oană și Rus sunt în black list-ul blatului de la Cluj! De aici și un candidat la primărie pregătit de hidra UTC-ist, o față funny care să rupă de la USR și să pulverizeze votul opoziției.

Că mai sunt supărări în partid. Că unii sunt nemulțumiți pe conducere! Clar! De asta își permit să comenteze că-i democrație. Mamăăăă cum ar fi executați în PNL și PSD Cluj.

Exit mobile version