În cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, Ministerul Apărării Naţionale din România va mobiliza toţi rezerviştii români, iar serviciul militar redevine obligatoriu pentru cei cu vârste între 20 şi 35 de ani.
Prin Legea numărul 395 din 16 decembrie 2005, de la 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, ultima încorporare a recruţilor pentru militarii în termen fiind realizată în octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006. Totuşi, în contextul crizei din Ucraina trebuie spus că, în anumite condiţii, această suspendare se ridică, iar autorităţile pot apela la mobilizarea parţială sau totală a forţelor pentru întărirea sistemului de apărare.
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, care sunt decretate de preşedinte şi validate de Parlament, Ministerul Apărării (MApN) mobilizează rezerviştii de orice fel. În primul rând, este vorba de militarii rezervişti voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani care au contracte cu MApN şi sunt plătiţi chiar dacă stau acasă cu 30 la sută din soldă, cu minimum 540 de lei, în cazul unui soldat. Ei trebuie să se prezinte imediat la unităţile militare de care aparţin.
Ce pedepse riscă românii care se sustrag de la serviciul militar în timp de război?
Articolul 432 Cod Penal: Sustragerea de la serviciul militar în timp de război
Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății, simulează o boală sau o infirmitate, folosește înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Articolul 435 Cod Penal: Neprezentarea la încorporare sau concentrare
(1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum și a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator.
Articolul 413 Cod Penal: Dezertarea
(1) Absența nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Dezertarea săvârșită în următoarele împrejurări:
a) de doi sau mai mulți militari împreună;
b) având asupra sa o armă militară;
c) în timpul misiunilor la care participă în afara teritoriului statului român, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) În timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu sau de urgență, dezertarea oricărui militar de la unitate sau serviciu care a depășit 24 de ore se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

