Apuseni Info

Mămăliga, aliment zi de zi al dacilor: Cum o preparau dacii înainte de descoperirea porumbului?

Porumbul este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră, reprezintă alături de grâu, 80% din producția de cereale.

În spațiul românesc, a fost menționat pentru prima dată pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. În Țara Românească este menționată cultivarea lui în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), iar în Moldova, sub domnia lui Duca-Vodă (1693-1695). În Transilvania a început să fie cultivat începând cu secolul al XVIII-lea.

Mămăliga, aliment de bază al dacilor: Cum o produceau înainte de descoperirea porumbului?

Strămoșii noștri daci aveau un cult pentru mămăliga făcută din mei, asa cum susțin istoricii după descoperirile arheologice făcute în comuna Baia din județul Suceava, unde s-a demonstrat că meiul se cultiva intens în regiune acum câteva mii de ani.

Conform scrierilor lui Herodot, popoarele din această regiune „preferau meiul înaintea celorlalte mâncăruri”.

Mămăliga din mei este foarte uşor de obţinut şi astăzi, fiind considerat un aliment saţios, care poate fi consumat de către persoanele care au alergie la gluten.

Acest tip de mămăligă este mai albicioasă la culoare, are un gust mai delicat decât cea din porumb şi se aseamănă foarte mult cu o fiertură de griş.

foto: Wikimedia Commons
foto: Wikimedia Commons

Exit mobile version