Site icon Apuseni Info

Soția lui Cherecheș, Tabita, este urmărită penal pentru complicitate la dare de mită 

Soția lui Cherecheș, Tabita, este urmărită penal pentru complicitate la dare de mită 

Soția edilului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, Denisa Tabita Cherecheș, este urmărită penal de miercuri, pentru fapta de complictate la dare de mită, în dosarul penal în care socrii acestuia au fost deja arestați preventiv.

Potrivit datelor din dosarul de la Tribunalul Mureș, în care magistrații de drepturi și libertăți au decis arestarea preventivă a socrilor lui Cherecheș se arată că în cursul zilei de miercuri procurorii DNA Cluj au extins urmărirea penală din dosar în personam și față de soția primarului – Denisa Tabita Cherecheș.

„Prin ordonanţa…din data de 08.11.2023 a DNA – Serviciul teritorial Cluj, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la comiterea de către suspecta Denisa Tabita Cherecheș şi suspectul Petru Dorin Gliga, a infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.”, se arată în actele din dosarul de la instanța mureșeană.

Pe acest subiect mai puteți citi – După ce a umplut net-ul cu „iubirea sa” pentru Tabita, Cherecheș amenință că devine iar burlac!

Pe acest subiect mai puteți citi – Tabita Gliga, soția primarului din Baia Mare, a fost adusă miercuri seara la DNA Cluj

Exit mobile version