O societate din Brad este acuzată că și-a depozitat deșeuri lângă terenuri agricole și aproape de cursul de apă Crișul Alb!

articol publicat în februarie 11, 2021

Garda de Mediu Comisariatul Județean Hunedoara și Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara au fost sesizate astăzi de consilierul local USR Plus, Raul Matei, după ce mai mulți brădeni au semnalat faptul că o societate din oraș și-a depozitat deșeuri lângă terenuri agricole și aproape de cursul de apă Crișul Alb.

„În calitate de consilier local am fost sesizat astăzi, 11.02.2021, că pe teritoriul satului Mesteacăn, aparținător municipiului Brad toate deșeurilor rezultate din demolarea magazinului Lidl au fost depozitate pe și de-a lungul drumului, lângă terenurile agricole și aproape de cursul de apă Crișul Alb.

Localnicii sunt extrem de nemulțumiți de acest fapt care va duce la poluarea pământului, a pânzei freatice și la îngreunarea accesului la terenurile lor agricole.

Motiv pentru care am obligația de consilier local să încerc să le rezolv doleanțele.

În acest sens am sesizat Garda de Mediu- Comisariatul Județean Hunedoara și Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara.

P.S. Printre aceste gunoaie, după spusele unui localnic, se află și saci cu deșeuri medicale, despre care nu știe exact de la ce unitate sau instituție provin” a anunțat Raul Matei.

În calitate de consilier local am fost sesizat astăzi, 11.02.2021, că pe teritoriul satului Mesteacăn, aparținător…

Publicată de Raul Florin Matei pe Joi, 11 februarie 2021

 5,119 vizualizări

1 thought on “O societate din Brad este acuzată că și-a depozitat deșeuri lângă terenuri agricole și aproape de cursul de apă Crișul Alb!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *