Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Florin Cazacu: Este extrem de deranjant să vezi că unii se gândesc la proteste iar alții se luptă pentru un pat la anestezie și terapie intensivă

articol publicat în aprilie 4, 2021

În această seară primarul Bradului, în tradiționala videoconferință a anunțat că măsura carantinării Bradului nu se ridică prea curând, o posibilă decizie de ieșire putând fi luată minim la sfârșitul săptămânii viitoare. Prin urmare, carantinarea Bradului va depăși cele 14 zile inițiale, așa cum preconiza astăzi, în varianta pesimistă, Apuseni Info.

„După cum bine știți, în data de 22 martie a fost publicat un ordin prin care municipiul Brad a fost introdus într-o situație de carantinare zonală, municipiul Brad alături de orașul Simeria și municipiul Petroșani. Cauzele care au determinat adoptarea acestei măsuri de către Departamentul de Situații de Urgență a fost incidența mare a cazurilor COVID în municipiul Brad.

La data respectivă, în urma analizei incidenței cazuri COVID rezulta o cifră de 6,5 la mia de locuitori cazuri de infecție COVID în ultimele 14 zile. Situația era destul de grea și era necesar să se aplice unele măsuri sau aplicat măsurile a fost publicat ordinul și aș vrea să facem o analiză retrospectivă a modului cu mai evoluată acest indicator: Dacă în data de 19.03 am avut o incidență de 5,81, în data de 22.03 am crescut la 6,47 moment în care s-a făcut propunerea pentru carantinarea zonală, în data de 23.03 a fost 6,8 la mie, după aceea a crescut în data de 24.03 la 6,47 în 25.03 – 6,99, în data de 26 martie a fost 7,45, în data de 28.03 – 8,56, în data de 29.03 – 9,15, în data de 30.03 – 9,67, în data de 31.03 am înregistrat o ușoară scădere 9,48 la mie și de atunci a început să scădem ușor, 01.04 – 9,36, în 02.04 – 9,08, în 03.04 – 8,50 și în data de 04.04 – 7,78 cazuri la mia de locuitori” a informat brădenii Florin Cazacu.

Florin Cazacu: În momentul în care acest indice va scădea mult mai mult de 6,5, în momentul respectiv vom putea discuta despre o relaxare a măsurilor și despre ieșirea din carantină

Din nefericire rata mare de infectare va prelungi starea de carantină a Bradului: „Înregistrăm un trend descendent în ceea ce privește incidența acestor cazuri, este un lucru bun. Incidența este încă destul de mare, am avut discuții cu directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara pentru a găsi soluțiile în ceea ce privește analiza de risc să se facă o propunere pentru ieșirea din carantină iar poziția firească a celor de la Direcția de Sănătate Publică a fost ca incidența să scadă cel puțin să fie mai mică decât a fost la momentul intrării în carantină adică mai mică de 6,5 la mie. Urmează cursul săptămânii viitoare să se analizeze acest trend și în momentul în care acest indice va scădea mult mai mult de 6,5 în momentul respectiv vom putea discuta despre o relaxare a măsurilor și despre ieșirea din carantină.

Se va face o propunere către Direcția de Sănătate Publică, către Institutul Național de Sănătate Publică și după ce se va analiza factorii care generează riscuri epidemiologice în zonă, se va la o decizie eu sper una de ieșire din carantină. Mai devreme de săptămâna viitoare, adică săptămâna viitoare însemnând către sfârșitul săptămânii nu poate fi vorba despre avansarea unei propuneri având în vedere că încă suntem la 7,78, adică mai mult de 6,5 atunci când am intrat în carantină.

După cum bine știți Direcția de Sănătate Publică face propunerea, Institutul Național pentru Sănătate Publică de asemenea avizează propunerea respectivă și analizează în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se avansează propunerea la Departamentul de Situații de Urgență și se emite un ordin de către Arad Arafat.

Este un fenomen complex care are la bază măsurători făcute de specialiști dar trebuie să pornim de la ideea că toate aceste măsuri au ca scop sănătatea publică a populației. Este dureros să vezi că încă sunt o parte din membrii comunității noastre care nu cred în acest în acest virus cumplit. Să știți că este este extrem de deranjant să vezi că unii se gândesc la proteste iar alții se luptă pentru un pat la anestezie și terapie intensivă. Foarte multe solicitări am avut din partea celor ce sunt bolnavi, pe pat, în spital, pentru a primi un pat la terapie intensivă. Ieri erau 25 de persoane în așteptare pentru un pat la terapie intensivă în județul Hunedoara și cele mai multe cazuri erau de la Brad. De la Brad erau în așteptare trei persoane pentru a primi un pat la terapie intensivă la Deva sau la Hunedoara și nu a fost posibil nici până la această dată, în ultimele 24 de ore să se identifice un loc la terapie intensivă.”

1 thought on “Florin Cazacu: Este extrem de deranjant să vezi că unii se gândesc la proteste iar alții se luptă pentru un pat la anestezie și terapie intensivă

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *