Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Un pompier din Brad, maiorul Claudiu Bibarţ, face parte din echipa de salvatori români care intervine în Grecia

articol publicat în august 9, 2021

Pompierii români au început duminică dimineață prima misiune de salvare în Grecia, în zona Spathari din insula Evia.

Un pompier hunedorean, din municipiul Brad maiorul Claudiu Bibarţ, face parte din echipa de salvatori români care intervine, în sprijinul Greciei, pentru stingerea incendiilor de pădure şi vegetaţie uscată.

„Maiorul Claudiu Bibarţ, comandantul Secţiei de Pompieri Brad, alături de colegi din toată ţara, acţionează pe insula Evia unde sunt active mai multe focare ce au devastat sute de hectare.

Maiorul Claudiu Bibarţ a declarat după prima zi de intervenţie în insula Evia: Împreună cu colegii de la Braşov și Prahova, pe care îi coordonez, precum și cu ceilalți colegi din modul sper să reușim să ajutăm cât mai mult Grecia și să facem cinste României în prima misiune de intervenție în afara țării la acest tip de risc” a anunțat ISU Hunedoara.

La această misiune participă în primă fază 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne. Alături de ei vor fi 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente cu ofițerul grec delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români, potrivit DSU.

1 thought on “Un pompier din Brad, maiorul Claudiu Bibarţ, face parte din echipa de salvatori români care intervine în Grecia

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *