Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Biserica scufundată de la Geamăna și satul scufundat: Drama unei comunități din Apuseni a ajuns obiectiv turistic!

articol publicat în septembrie 6, 2021

În timpuri nu demult trecute, la Geamăna, în Munţii Apuseni era o comunitate de 400 de familii. Astăzi locul este acoperit aproape în totalitate de deşeuri rezultate de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Sătenii au fost obligaţi de autoritățile vremii să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a se feri de invazia sterilului, care în timp le-a înghițit și biserica și cimitirul.

În anul 1977, Nicolae Ceaușescu a lansat următoarea inițiativă: evacuarea celor 1000 de persoane, adică 400 de familii ce locuiau acolo pentru a depozita deșeurile toxice din mine. În 1978, Regimul Comunist a început să acționeze, oamenilor fiind promis faptul că se vor îmbogăți de pe urma mutării, adevărul fiind că ei au primit o bucată de pământ și foarte puțini bani, pentru a trăi în continuare. De altfel, localnicilor li s-a promis că vor fi mutați la 7 km de vechiul lor sat, dar, desigur că și această promisiune nu a fost respectată, ei fiind duși la aproximativ 100 de km distanță.

În prezent, totul a devenit un lac care crește între 90 și 100 de centimetri pe an. Toată apa este împărțită în 3 zone: o zonă cu noroi, unde țevile degajează toate substanțele dăunătoare, o zonă cu apă turcoaz și o zonă cu apă roșie ca sângele.

Cum se ajunge la Biserica scufundată de la Geamăna?

De pe Valea Arieșului (DN 75), din localitatea Lupșa  virezi spre satul Pârâu – Cărbunari trecând peste râul Arieș. Din satul Lupșa sunt cam 7 km de parcurs până la Biserica scufundată de la Geamăna.

sursă video: Dennis Serb
sursă video: via – Romania

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *